marți, 19 decembrie 2017

Primele întâlniri cu religia 1976 - 1990 (0 - 14 ani) - Botez, Crăciun, Paște, alea alea ...


Deoarece se apropie Crăciunul și am intrat deja în perioada sărbătorilor de iarnă, odată cu Moș Niculae simt că cel mai potrivit subiect pe care-l pot aborda, este despre primele mele întâlniri cu religia, mai mult sau mai puțin conștiente.

Sunt conștient că acesta este unul dintre acele subiecte tabu care pot deschide o cutie a Pandorei, dar la câte reacții am avut la articolele publicate până acum, se pare că nu am de ce să-mi fac vreo problemă.


Oricum am realizat în anumite momente ale vieții mele cât sunt de habarnist și de nebun, așa că nu mă băgați în seamă ... Acest blog este doar unul din "sacii de box" peste care mă revărs :)

Însă, pentru tot ceea ce afirm mai jos, am acoperire și am urmărit să pun trimiteri către locuri unde să investigați dacă ceea ce vă spun eu are vreo noimă sau nu. Vă pot da cărți, filme, cercetări ale altor "nebuni" ca mine, o grămadă. Deci se pare că nu sunt singur ...

M-am născut într-o familie semi-religioasă, mama fiind catolică, iar tatăl ortodox, însă doar mama mergea la biserică și tot ea este cea care îmi amintesc încă de când am făcut prima dată ochii că îmi făcea mereu semnul crucii pe frunte și șoptea rugăciuni la capul meu.

Tot ea este cea care m-a învățat primele rugăciuni: "Tatăl Nostru" și "Îngerașul" (niște rugăciuni care  după părerea mea, condiționează mintea umană în paradigme limitatoare, încă din fașă). Nu știu dacă nu o să lungesc prea mult cu acest articol dacă încep să analizez aceste două rugăciuni. O să văd la final.

Ca majoritatea românilor, primul contact, inconștient, cu religia l-am făcut la botez.

Deși mama e catolică, a preferat să mă boteze la ortodocși (din respect pentru tata, deși pe tatăl meu îl durea la bască de religie), iar în timpul copilăriei nu am înțeles niciodată de ce existau 2 biserici diferite, ritualuri diferite (la vremea aceea habar n-aveam câte secte creștine existau de fapt și am aflat de ele abia în liceu). Mama nu mi-a impus să aleg vre-una din ele, însă îmi amintesc că mă lua cu ea la biserică la catolici.
Și da și religia creștină ortodoxă și cea catolică și orice grup de adepți ai unei doctrine, formează o sectă. Nu numai protestanții, nu numai yoghinii, nu numai nu știu cine, ci toți cei care cred într-o anumită dogmă, viziune, credință, fac parte dintr-o sectă, indiferent că aceasta este oficială sau nu, majoritară sau nu. 

Însă eu personal consider că cea mai înaltă religie învățată de la mama (dincolo de rugăciuni și alte ritualuri) a fost cea a iubirii, a iubirii materne necondiționate, a sacrificiului de sine până la ultima picătură de energie, pentru mine mama fiind ceva aproape sfânt (în ciuda greșelilor, viciilor și slăbiciunilor ei, mai ales în ultima parte a vieții). 

Acum, ce rost are un botez făcut unui bebeluș, pentru mine e o mare taină și așa i se și spune: taina botezului. Din punctul meu de vedere, cel puțin acum, este doar o polologhie mistică, plină de superstiții, speculații și credințe care mai de care mai abracadabrante (cu care nici măcar creștinii nu sunt de acord în totalitate, ba dimpotrivă, funcție de secta aleasă, la unii e chiar ok să nu te botezi, lol). 

Ce rost are să zică mecanic, acel popă unui bebeluș: te lepezi de Satana? De parcă bebelușul ar înțelege ceva și ar putea răspunde. Cred că ar fi un moment cu adevărat zen să vezi un bebeluș zicând Da sau Nu. 

Botezul mi se pare un fel de viol fizic (unii chiar pot muri la botez), dar și spiritual pentru copilaș și mai nou, există anumite surse care spun că atunci se poate produce un efect chiar contrar celui propovăduit de acești batmeni de afaceri, ninja spirituali, satane în sutane, numiți popi (botezul poate fi un ritual capabil să deschidă un "canal eteric" utilizat exclusiv pentru a predispune ființa botezată unei potențiale interferente din partea unor entități ce folosesc canalul religios ca principala metodă de conexiune - vezi AICI cum).

În acest moment al vieții mele, am toate motivele să cred că biserica este o entitate chiar malefică, un MLM Spiritual menit să manipuleze mintea omenească și să sece de energie pe adepții ei. Dar despre asta voi discuta mai pe larg cu alte ocazii (consider zeii biblici asemănători Orailor din StarGate, care se hrănesc cu anumite energii ale adepților lor, care includ pe lângă energia trimisă prin gânduri în timpul recitării psalmilor și rugăciunilor, dar și a penitențelor diverse și a stării de frică și vinovăție pe care credinciosul o hrănește permanent simțindu-se etern păcătos și nevrednic).

Bine măcar că nu se mai face și circumcizie așa cum se face la evrei și la arabi, acesta fiind probabil modul de însemnare a celor "aleși" (de dracu aș zice eu, ținând cont de sălbăticia ritualului). Pfiu ... am scăpat ...

Ce ar reprezenta acest botez? Cică o curățire de păcate a bebelușului ... lol. 
Din câte știam eu, bebelușul nu a făcut păcate, decât poate în alte vieți, însă creștinii nu cred în alte vieți (deși Biblia spune că e posibil așa ceva, Ioan Botezătorul fiind de fapt reîncarnarea lui Ilie - Vezi Matei 11:14). 

Prin urmare creștinii au adoptat cartea de povești aiuritor-nemuritoare, Vechiul Testament, ca să ne zică că de fapt cu toții suntem păcătoși că suntem urmașii lui Adam ... A dam ... blagit Dumnezeu mon cher ... Adică pentru că un idiot a călcat pe bec, toate generațiile de după el sunt păcătoase ... blestemate de un Dumnezeu impotent și lipsit de compasiune, un Dumnezeu pe bune tembel. 

EL (Elohim - un mare arhon) a toate-cunoscătorul, a toate-iertătorul, nu știa domnule că Adam va călca pe bec și l-a blestemat pentru eternitate ... Nu știa de efectul psihologic al fructului oprit.

Duh ... 

Oricum, să zicem că nu știa, păi parcă după potop a rezolvat problema? Sau nu? ... Nu a ras el toată omenirea și păcatul și a dat restart? Sau Noe și familia nu erau suficient de curați, că erau urmașii lui Adam? Păi cum să te aștepți la un rezultat pozitiv dacă lași sămânța păcatului în Noe și familia lui? Altă damblageală.

Apoi parcă a venit și Jizăs care a mai dat un restart sistemului de operare, ștergând păcatele omenirii cu buretele ... Nu?... Cred că trebuia să folosească un CCLean + Malwarebytes ...

În fine, nu numai că suntem păcătoși din naștere, dar suntem și cu Satana ca și prunci. Nu? Altfel de ce ne-ar pune acea întrebare retorică: Te lepezi de Satana? Și încă de 3 ori, să fie sigur că ai auzit ... deși ai apă în urechi. Ciudată logica.

Și dacă nu te botezi ce? Nu contează ce fapte faci în viață, tot păcătos ești?

Vedeți strategia? Vedeți principiul hegelian al manipulării în acțiune? Problemă - reacție - soluție ... Biserica crează o problemă (închipuită) de care tu să te simți vinovat - păcătos (reacția) și tot ei vin cu rezolvarea (soluția). Cu o mână îți oferă vinovăția și cu cealaltă mântuirea. Vedeți biznisul? Afacerea bisericii, o mafie "sfântă". Afacerea fricii ... Holly Shit! ... vorba lui Carlin.

Apoi toată viața ta trebuie să dai cu subsemnatul pe la ei, ca să te asiguri că ești pe calea cea bună ... Sigur în proces, nu strică donațiile, cu cât mai generoase, cu atât ești mai aproape de cer. Nu strică să le cumperi tona de lumânări, bliz blizuri creștine, cărticele, pelerinaje (pupat de moaște, mers de-a bușilea sau în genunchi pe la mânăstiri, mituirea zeului prin acatiste, frecarea portofelului de raclă, etc). Apoi, nu strică absolut de loc să cumperi locul de îngropăciune cu câteva sute de euro, să-ți mituiești popa să-ți vină la nuntă sau botez tot pentru câteva sute de euro (per total cu toate calabalâcurile adiacente). Cu cât e popa mai fălos și biserica mai bogată, mai centrală, mai mare, mai înstărită, mai faimoasă, cu atât cresc și scorurile.

Eu acum știu că e posibil ca noi ca și copii să moștenim păcatele părinților, să avem implanturi, entități atașate și chiar contracte din alte existențe cu diverse satane, însă religia tace mâlc. Și chiar de-ar știi religia de aceste aspecte tainice cu adevărat, iar nouă prostimii ni se oferă basme idioate, nu văd cum acel ritual ar ajuta cu adevărat la ceva, atâta timp cât nu e ceva conștient. 

După acest botez ești considerat creștin ...lol ... cam ăștia sunt creștinii din statistici, acei 85%.

Așa de creștini sunt românii că este una din cele mai mari nații de hoți, trădători de neam și țară, pupincuriști cu diplomă, slugarnici și obedienți, ospitalieri cu dușmanii, blajini cu asupritorii și tiranii că am ajuns o colonie fără luptă (iar pentru această stare de fapt învinuiesc în principal religia care a indus idei de genul: iubește-ți dușmanul, capul plecat sabia nu-l taie). Ne considerăm urmașii lui Traian (invadatorul roman) pe care-l proslăvim în imn. Cât de tâmpiți suntem oare să avem un astfel de imn?

Vorba lui Napoleon: religia a fost făcută pentru ca săracii să nu-i omoare pe bogați. Atât ... restul e cancan.

Și cred că mai avea dreptate și Karl Marx care zicea că religia e opiumul maselor (nu sunt marxist, dar ideea asta e bună), eu aș spune că mai degrabă e HOPIUMUL maselor (le oferă și o stare de zombificată amorțire, lipsă de reacție, apatie, ca să poată suporta violul agresorilor în anus, fără alifie, mai ușor, dar și speranța de mai bine, mai ales după moarte ...).

În acele statistici (acei 85%) aș intra și eu cică, deși m-am lepădat de Satana încă de la botez (cică), adică și de ei (pe care-i consider în mare parte servitori ai acestei Satana de care se tem și se feresc, țapul lor ispășitor - nu întâmplător are figură de țap în reprezentarea lor). 

Deci, deși sunt botezat creștin ortodox, nu am putut să îmbrățișez niciodată total această religie, nici chiar în momentele mele cele mai ardente legate de Isus, imediat de după liceu, când chiar credeam în povestea lui Zefirelli, care mă convinsese, nu Biblia pe care deși m-am străduit de multe ori să o citesc cap coadă, nu am reușit, decât pe pasaje și capitole. Limbajul extrem de arhaic și basmele de 2 bani care ni se bagă pe gât ca fiind adevăruri, nu le-am putut înghiți nici măcar ca și copil.
Stilul cântat din biserica ortodoxă cu acele inflexiuni specifice, dintotdeauna mi s-a părut ridicol  și teatral, dar nici stilul catolic, cu mai puține inflexiuni bizantine, nu mi s-a părut mai atractiv. Încă de copil, această obediență și pioșenie în fața unui Dumnezeu invizibil nu mi s-a părut ceva normal, natural. De ce ar fi fost Dumnezeu doar un tătuc sever, serios, pedepsitor, răzbunător, gelos (dar iubitor, care te trimite în iad dacă  greșești) nu puteam să înțeleg.

Mă plictiseam de moarte la biserică și țin minte că nu-mi găseam locul. Singurele momente mai faine erau când cântau orga și corul. Îmi făceam crucea cu apa așa zis sfințită de la intrare, lăsam donații, dar niciodată, niciodată nu am simțit vre-un fior mistic, ca și copil, legat de biserică.

Așadar personal nu mă consider nici creștin, nici de altă religie, dar nici ateu. Sunt mai degrabă un agnostic deschis, cu un scepticism sănătos, cu tendința să cred că totuși există o conștiință universală, un principiu biocentrist chiar, un câmp sursă, dar ca și experiență individuală nu pot băga mâna în foc că este așa. Nu mai cred în viziunea materialistă, dar nici nu (mai) pun botul la toate viziunile spirituale existente pe piață (inclusiv cele religioase). Încă investighez ...

Apropos de filmul Isus din Nazaret a lui Zefirelli, cred că a fost unul dintre filmele văzute la video în 89 sau la televizor în 90, pe marginea religiei creștine. Cred că l-am văzut apoi cel puțin o dată la 2 ani și de fiecare dată plângeam în hohote și aveam o dorință arzătoare de a-l primi pe Isus în inima mea.

Chiar aveam un tablou primit de la nașa E din Bucale, cu Isus în grădina Ghetsimani rugându-se, un tablou idilic cu care am fantazat religios mult timp. Și plângeam și mă rugam ca Isus să mi se arate, să-mi dea un semn că ma aude, că mă ascultă, să simt iubirea lui necondiționată, să mă simt salvat de prezența lui în inima mea ...
Canci ... Mai multe despre cum s-au încheiat fanteziile eroice religioase, în capitolele aviatoare.

Îmi amintesc bârfele de pe atunci (cred că înainte de 89) care spuneau că Robert Powell o cam luase razna după ce interpretase atât de magistral acel rol, că-și intrase atât de tare în rol că se credea Isus sau ceva.

Ce căuta un caucazian cu piele albă și ochi albaștrii în mijlocul evreilor la acea vreme, e greu de înțeles? Doar dacă acest Isus era un fiu de Enki (unul din liderii anunnaki care au modificat genetic specia umană), modelat genetic la concepție sau poate era trac, după cum spun alții. (din multe puncte de vedere toată această dezbatere sună ceva de genul: Harap-Alb era blond sau brunet?)

Întreg contactul dintre fecioara Maria (constelația de fapt) și așa zisul înger Gabriel (ET) sună izbitor cu multiplele relatări de răpiri OZN, când timpul stă în loc și diverși indivizi au fel și fel de discuții spirituale. Asta dacă e să credem că un personaj Isus chiar a existat și nu este doar o simbologie astrologică a zeului Soare (Sun God - the Son of God).

Poate voi vorbi mai pe larg în viitor despre acest subiect anume, care este extrem de stufos. Aici nu fac decât să ridic la fileu niște aspecte, care pentru cei care nu le-au auzit niciodată, pot părea sf-uri.

Vă invit să studiați pentru început, mai multe în direcția asta, în cărțile și filmele lui Corrado Malanga, în cartea lui Toni Victor Moldovan - Proiectul Terra și/sau în cartea Secretele Zeilor - de Claudiu-Gilian Chircu.

Următorul meu contact cu religia a fost bineînțeles în timpul sărbătorilor creștine de iarnă și de Paști. Ca și copil, a prins povestea cu Moș Niculae, cu Moș Crăciun (Gerilă la acea vreme), faptul că primeam cadouri și toată atmosfera din jurul acestei sărbători a fost un motiv de încântare în fiecare an, pentru foarte mult timp până de curând când am început să aflu și eu cu ajutorul internetului, cam care sunt cu adevărat poveștile de fond din spatele Crăciunului, realizând încă odată cum ne-au fost servite bomboane de pom, ambalate frumos, strălucitoare, dar în mijlocul lor exista un bob de cianură.

„Faptul că nu crezi sau nu cunoști semnificația unui ritual nu înseamnă că acesta nu-și produce efectele.” — Mircea Eliade

Apropos de bomboanele din pom, după ce le puneam în brad, cele din spate mai întâi, sigur erau golite, iar apoi gradat, le goleam pe toate, că mai rămâneau doar hârtiile, iar mama se supăra pe noi. cred că le haleam din primele 2 -3 zile, poate chiar înainte de ziua de Crăciun efectivă.

Deși iarnă de iarnă, cântam acele colinde și treceam prin toate ritualurile specifice, ba mai mult, de Paște mergeam și la biserică să trec pe sub masă și adeseori participam la Înviere, toate aceste participări ale mele ca și copil, au fost mecanice, lipsite de conținut, pasiune sau trăire, urmam mimetic pe alții și în realitate abia așteptam să desfac cadourile, să mă bucur de portocale (uneori chiar și banane), dulciuri și alte mâncăruri specifice, de atmosfera de sărbătoare , veselie și bucurie nespecifice restului anului.

Consider că acesta ar efectul sublimator și echilibrator al substratului negativ real al acestor sărbători: faptul că ne uneam sau reuneam ca și familii, că ne bucuram de bucate și de munca împreună, ne relaxam, povesteam, râdeam, ne dăruiam cadouri, ieșind din carapacea închistatoare a egourilor obișnuite, era un lucru pozitiv. Și mai pozitiv ar fi fost dacă am fi urmărit să ne focalizăm pe momentul efectiv al nașterii mântu ...scuze al renașterii Soarelui pe bolta cerească după cele 3 zile de după Solstițiu, să ne bucurăm de reînceperea ciclului în care ziua crește. Să sărbătorim niște aspecte mai degrabă legate de suflet, decât de maț.

Apropos de banane ... foarte rar, poate o dată pe an sau la 2 ani, prindeam în magazine banane. De cele mai multe ori erau niște verzituri anemice pe care le lăsam să se coacă pe șifonier. Nici portocalele nu se găseau mult mai ușor, dar parcă le-am mâncat mai des decât bananele. Oricum, ca și reflex pavlovian, char și acum asociez mirosurile specifice acestor două fructe, cu sărbătorile de iarnă, deși de atâta timp, le mănânc în oricare zi a anului.

Așteptam cu nerăbdare aducerea brăduțului în casă, căci știam că sub el vor fi cadouri și că mă pot juca din nou cu globurile, beteala, instalația de pom. Este o experiență fascinantă, plină de culoare, pe care cu toții o cunoașteți (sau cel puțin creștinii). Însă în realitate habar n-am avut ce reprezenta de fapt acel pom, nici eu, nici părinții mei, însă înghițeam pe nemestecate găluștile religioase cum că ar fi avut legătură cu nașterea lui Isus cumva. La fel și povestea cu ouălele de paști.
Niște povești păgâne (cu miros satanic - saturnalic) ambalate politic în poleială creștină, ca să se împace și capra și varza (și adepții vechilor religii cu noua religie creștină, la acea vreme).
La fel cum am înghițit ideea că acest moment spiritual deosebit, ar avea vreo legătură cu ignatul (sacrificarea rituală a porcilor) înainte de Crăciun.

Am preluat efectiv ca maimuțele, ritualuri după ritualuri, neînțelegând cu adevărat mai nimic despre ele, crezând în poveștile oficiale de adormit bebelușii, din spatele acestora.

Dacă am fi știut că de fapt Santa Claus este Satan Claws (gherele satanei), iar elfii sunt de fapt niște ființe demonice pe nume krampus și că întreg ritualul cu tăierea porcilor și a brazilor, are semnificații profund satanice sau saturniene, oare am mai fi hrănit demonii în inconștiența noastră? Noi cu zâmbetul pe buze și hăhăiala specifică, de fapt hrăneam demonii ...

Ce legătură are tăiatul porcului cu nașterea pruncului? Pe bune acum ... nu vi se pare o disonanță cognitivă, o fractură logică gravă? Iar creștinii blajini perpetuează acest ritual saturnian (satanic) cu zâmbetul pe buze, în numele lui Isus. Și nu se întreabă roboții creștini nici măcar o secundă care-i rostul ... Oi fi eu nebun, dar și acestă atitudine mecanică, acest spirit de turmă este cred, mai nebunesc. Mai jos veți afla cum s-au răspândit de fapt tradițiile și superstițiile:



Îmi și amintesc când am văzut prima dată cum se taie porcul ... cred că eram la bloc, iar peste drum de bloc, oamenii își construiseră niște grădini (o soluție alternativă de subzistență, unde omul mai creștea un porc, o găină, mai punea o ceapă, un morcov în pământ). Grădinile aveau garduri din nuiele și în medie aveau cam 5-10 m/ 5-10 m. Grădinile au avut viață scurtă, căci după o vizită a lui Ceaușescu prin 87 cred, în Câmpina, după ce a trecut cu elicopterul pe deasupra, a zis să fie demolate că arată urât, de parcă terenul acela viran nenorocit era mai frumos. O decizie de dobitoc ce a fost, la multe faze.

În fine, revenind la oile noastre sau mai bine zis, la porcii noștri, bineînțeles, înainte de Crăciun începea nebunia ignatului, când în fiecare zi erau omorâți porci prin fața blocurilor, la marginea câmpului.

Inițial ca și copil, am privit acest spectacol grotesc cu o oarecare detașare emoțională, fascinat de proces și un pic deranjat totuși, de guițăturile apocaliptice ale acelor animale care se zbăteau cu cuțitul în gât.

Probabil nu aș fi fost la fel de detașat emoțional, dacă aveam și un chinez în bloc, care de foame s-ar fi apucat să o taie pe cățeaua Breazu (îi ziceam așa că nu știam că e cățea când a fost pui) să-și facă un biftec tartar în sânge. Pe Breazu o iubeam cu toții.

Sau poate ne-ar fi invitat la "pomana motanilor" sau a "șobolanilor" versus cea a porcului. Oare de ce porcul, vaca, găina și alte animale sunt ok de mâncat, dar vai, ni se înfioară carnea pe noi când îi auzim pe unii că mănâncă alte specii de animale, inclusiv cele pe care noi le considerăm de companie sau scabroase (gen șobolani, insecte, șamd)? Asta este o altă disonanță cognitivă ...

Dacă reușești să faci o conexiune cu animalele, să le îndrăgești, să le iubești, alintoșești, atunci a le ucide, este ca și cum ți-ai tăia o bucată din suflet, ca și cum ți-ai omorî sufletul. Nu întâmplător animalele se numesc anima ... le. Anima înseamnă suflet. Sunt și ele niște suflete, de multe ori mai inteligente, sufletiste, iubitoare ca oamenii. Mai multe detalii aici.

Iar copiii care au realizat o conexiune cu un animal, nu vor simți să-l taie și să-l mănânce. Unii copii refuză din principiu să mănânce carne dacă știu că este de la un animal omorât.  Iată un exemplu.

La un moment dat îmi amintesc că am devenit conștient că omorârea porcului era ceva prea agresiv pentru mine și stăteam în casă. Era un spectacol prea oribil. Dar am continuat să mă bucur de carnea porcului multă vreme. Prin educație înveți să-ți depășești discomforturile emoționale, disonanțele cognitive și faci ce face turma. Adevărul e că mi-a și plăcut carnea mult timp, iar preparatele de carne porc făcute în stil tradițional, erau preferate. Însă din păcate, abia mai târziu, pe la 19 ani, am început să aflu și despre "binefacerile" reale ale consumului de carne.

Însă dacă m-ai fi pus pe mine să tai un animal să-i mănânc carnea, nu aș fi făcut-o, de aceea consider că e bine, corect, etic să mănânci doar carnea pe care ți-o vânezi singur, ți-o pregătești singur (tăiat, jumulit, pârlit, alea alea). Abia atunci ai cu adevărat stomac (la propriu și la figurat) să o digeri.

Nu mai îmi amintesc cu exactitate când am realizat că nu există Moș Crăciun, posibil pe la 5-6 ani. M-am prins că mama îmi cumpăra cadourile, dar nu m-am supărat, am avut înțelepciune să realizez chiar și atunci că aceasta este o poveste pentru copii mici (de parcă eu eram mai mare) și-i priveam cu compasiune pe cei care încă mai credeau.

Paradoxal este că genul de acesta de povești, de data asta pentru adulți, ni se spun prin Biblie, iar mulți încă mai cred în ele. Suntem antrenați de mici să credem în basme (și am explicat în articolul anterior de ce și cum). Ni se spun tot felul de baliverne și aiurisme despre sărbătorile de iarnă, iar oamenii le cred. Noaptea minții frate ...

Vă invit pe toți să aprofundați semnificația ocultă, ascunsă publicului, din spatele tuturor sărbătorilor de iarnă care încep cu Moș Niculae și se termină cu Sf. Ioan, în acest articol (CLICK AICI)

Acum la final, așa cum am zis la început aș vrea să fac o scurtă analiză a rugăciunilor Tatăl nostru și Îngerașul.

Probabil că o știți deja cu toții, cine nu, click aici. Iată câteva discrepanțe logice, de bun simț, din punctul meu de vedere.

De ce doar tată și nu mamă sau orice altă formă pe care Dumnezeu o îmbracă și este?

De ce ar fi doar în ceruri și nu peste tot?

Să se sfințească numele său? Nu este deja? Și care e numele lui până la urmă în afară de Dumnezeu? YHVH cumva? Ăsta să fie sfințit? Arhonul ăsta tembel care ne-a osândit prin Adam?

Oare împărăția lui Dumnezeu nu este pretutindeni? Ar putea exista ceva în afara lui Dumnezeu? Asta ar însemna că Dumnezeu nu este totul, ca nu este peste tot, ca nu este atotputernic, atoatevăzător, că sunt lucruri care-i scapă. Așa că de ce aș chema ceva ce este deja pretutindeni? personal cred că această împărăție este aici și acum pretutindeni, dar noi suntem blocați într-o cușcă de frecvențe limitate, care nu ne permite să o percepem.

Voia lui Dumnezeu se face deja. Voia lui Dumnezeu este să avem liber arbitru și să ne jucăm în Maya (visul cosmic al lui Dumnezeu, iluzia) așa cum vrem noi.

De ce în cer? De ce această obsesie cu cerurile? Dar cerul interior ce are? Personal cred că această îndreptare a rugăciunilor către ceruri e datorată faptului că de acolo au venit și mai vin diverse rase ET super tehnologizate, pe care maimuțele le-au adorat din vechime.

Pâinea noastră cea de toate zilele ... ce pâine domnule? Unii nici nu mai mănâncă pâine că are gluten și nu vor să se îngrașe. De ce doar pâinea și nu tot ce ne este de trebuință? Și de ce ai cerși ceva ce nu ți se cuvine? Dacă ești un criminal, poate meriți pastile și cămașă de forță, nu pâine.

Din câte știu DD este infinit iertător și iubitor, așa că nu văd de ce mai e necesar să-i cerem să ne ierte. Important e să ne iertăm noi și celor care ne greșesc, fără să le rupem capul ... prea grav.

Dumnezeu ne duce în ispită sau diavolul ne ademenește să cădem în ispită? Sau Dumnezeu îl teleghidează pe diavol, ca într-un teatru de păpuși, să ne ducă în ispită? Cică din greșeli învață omul, așa că de ce ne-am feri? Iar greutățile vieții sunt cele care odată depășite, ne fac, poate mai puternici. Și ce virtute e aceea fără ispită? Ispitele sunt absolut necesare zic eu, pentru a ne dovedi virtuțile. Deci ispitele există, iar alegerea îți aparține, căci de aia ai liber arbitru, să pici sau nu în ele. Nu te împinge nimeni, nu te duce nimeni în ispită.

Să ne izbăvească de cel rău ... răul este relativ, de multe ori într-un mare rău se ascunde cel mai înalt bine ... și cred că Dumnezeu știe asta ...

Finalul AMIN este o preluare de la egipteni ... Amun Ra fiind un zeu egiptean (Amun se pronunță Amen) ... deci Amin ca și întreaga religie iudeo-creștină sunt niște reminiscențe ale religiei egiptene cu poleirile specifice fiecărei religii.

Deci iată că aproape toate versurile unei singure rugăciuni, are fracturi de logică și ne prezintă o viziune limitatoare despre un Dumnezeu făcut  de fapt, după chipul și asemănarea omului.

Eu m-am gândit câteva minute la o rugăciune sau mai bine zis o invocare mai bună, din punctul meu de vedere, care să ne reamintească cu adevărat cine suntem și ce căutăm pe acest Pământ.

În loc de TATĂL NOSTRU am zis SINELE NOSTRU CEL MAI ÎNALT:


SINELE NOSTRU
CEL MAI ÎNALT
CARE EȘTI PESTE TOT ȘI NICĂIERI
SFINȚITĂ E PREZENTA TA
VIE MANIFESTAREA TA
FACĂ-SE VOIA TA
PRECUM ESTE SUS AȘA E ȘI JOS
CELE NECESARE NOUĂ
DUPĂ MERIT MANIFESTĂ-LE
IERTATE NE SUNT GREȘELILE
PRECUM ȘI NOI NI LE IERTAM NOUĂ ȘI ALTORA
ȘI NU NE LASĂ SĂ CĂDEM ÎN ILUZIE
ELIBEREAZĂ-NE DIN STRUCTURILE EFEMERE ALE EGOULUI
ȘI DE INTERFERENȚELE LIMITATOARE ALE ACESTUIA
CĂCI TU EȘTI PRETUTINDENI
ATOTOTPUTERNIC ȘI SUVERAN.
AȘA ESTE AICI ȘI ACUM.

Acum să luăm rugăciunea Îngerașul.

Se pleacă de la premisa că noi suntem niște corpuri în primul rând, nu niște suflete și în ultimă instanță spirite. Deci nu, noi nu suntem slabi și mici, ci suntem scântei divine, spirite ce îmbrăcăm un înveliș temporar. Dacă ar exista un înger, din punctul meu de vedere, misiunea lui ar fi să ne amintească divinitatea din noi, să ne inspire să ne depășim identificarea cu structurile limitatoare ale complexului corp-minte (forma, veșmântul). Când vă simțiți mici, slabi, neputincioși, practic vă negați scânteia divină, iar când cereți ajutorul, invocați și împuterniciți practic alte entități să vă fie cârje, iar pentru asta există costuri. Personal consider că genul acesta de rugăciuni-invocații, în care spuneți că sunteți păcătoși, slabi, netrebnici, mici, vai mama voastră, atrag către voi ființe, entități profitoare, care vă dau cu o mână un ajutor și vă iau cu șapte pe de altă parte (gen Dragnea care mărește salariile, dar pe partea cealaltă cresc prețurile, euro, taxele, șamd și trăgând linie la final ești și mai sărac, deși ai salariul mai mare).

Deci acesta este modul subversiv și parșiv prin care suntem programați mental încă de mici să credem că Dumnezeu e un corp, că noi suntem păcătoși, că Hristos învie (deși Hristos e doar o titulatură, nu un nume), dă Dumnezeu se naște deși el este infinit, nenăscut și nu poate muri, că Dumnezeu este iubire, este Isus,  deși e trinitate (tată, fiu și duh sfânt - poate duhul e mama), că suntem mici și proști și Dumnezeu (cu ajutoarele lui bineînțeles, popii, că singur e impotent, nu se descurcă) ne vrea numai binele. O îndoctrinare într-un materialism cu parfum spiritual, de fapt.

P.S. Legat de introducerea studiului religiei (ortodoxe) în școală mi se pare ok atâta timp cât sunt studiate și celelalte religii și căi spirituale de pe Pământ și nu să i se impună copilului să creadă o doar versiunea religiei statului respectiv. Religia e o chestie de credință personală, iar copii nu trebuiesc îndoctrinați doar într-o anumită dogmă.
De asemenea cred că înainte de a le preda vreo religie copiii trebuie să aibe deja un minim discernământ format, deci de la minim 16 ani aș zice eu că ar fi relativ ok.
Cartea lui Eliade Istoria ideilor și credințelor religioase, ar fi extrem de importantă în acest demers, dacă tot se dorește un proces obiectiv.
Eu personal mă bucur că nu am fost nevoit să învăț religia în mod obligatoriu, la școală.

P.P.S. Acum mi-am amintit că în primi 14 ani de viață am mai avut contact cu religia și biserica la înmormântări. Au fost 3 în acea perioadă. Despre prima, cea a bunicului am discutat aici, fiind și singura care m-a emoționat cu adevărat. A doua a fost cea a unui vecin din bloc, ce a murit de tânăr, omul care ne repara televizoarele, domnul O ... era pe dializă ... Îmi amintesc că am fost la priveghi și muream de râs cu fratele meu, deoarece era o ușă ce scârțaia într-un fel de ziceai că se bese cineva. A trebuit să ne ducem pe bloc, că plângeam de râs având o față de morgă, dar roșie de cât ne abținusem. mă dureau la bască încă de pe atunci ritualurile religioase de înmormântare, iar din acest punct de vedere îi apreciez pe catolici: mult mai simplu, mai curat, mai ușor, mai firesc.
Așa a fost cu mamaie ... după ce ne-a chinuit o grămadă, după cum am povestit aici, moartea ei a fost o eliberare și pt. ea și pentru noi. A fost o bucurie.

Și cred că așa ar trebui să fie toate înmormântările:motiv de sărbătoare, ca la daci. La înmormântarea mea doresc să fie petrecere de bucurie! Sincer! Vorba aia, a mai murit un prost, planeta e mai ușoară! Bucurați-vă!

Deja am lungit-o cam mult cu acest articol, dar o să mai revin la el când voi mai discuta de evoluțiile mele religioase și spirituale, de după 14 ani.



Deoarece am vorbit de religie vă invit să urmăriți poate unul din cele mai amuzante și frumoase  filme făcute vreodată pe marginea nebuniei religiilor. Pentru mine este cel mai bun film indian realizat vreodată. Un film care te va face să râzi și să plângi, care te va entuziasma și îți va da mult de gândit. Și cred că acest film are legătură cu acea stare de copil de care amintește Isus în Biblie. Extraterestrul nostru este ca un copil, foarte curat, pur, inocent, plin de încredere, care disecă cu o logică imbatabilă, plin de umor involuntar, o grămadă de tabuuri ale societății în care trăim, oferindu-ne o perspectivă extrem de proaspătă asupra lumii, pe care datorită disonanței cognitive, majoritatea dintre noi o acceptă ca fiind normală.

 VEZI FILMUL AICI
EXTRATERESTRUL PK - Tipsy Cherchelitul 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!

COMENTARII FACEBOOK