miercuri, 15 noiembrie 2017

Filme, televiziune, teatru, primele reclame anii 1983 - 1990 (7 - 14 ani)



Una dintre cele mai fascinante călătorii din acest matrix, una care mă fascinează în mare măsură și în prezent, este călătoria în lumea filmelor, a informației vizuale primite prin diversele canale (deși sunt conștient, că de cele mai multe ori sunt doar otrăvuri ambalate frumos în zahăr).

La acea vreme bineînțeles (83 - 90), principalele canale erau televiziunea, cinematograful și video-urile. Nu aveam net și nu am avut încă 10 ani (după 90) și tânjeam enorm să vedem cât mai multe desene animate în principal, dar și filme, preferatele fiind cele SF, însă tot ce primeam de la TV și pe alte canale era ok.

Să le luăm pe rând și în ordine cronologică.

Televiziunea între anii 1983 - 1990 după cum vă amintiți era destul de săracă, programul extrem de limitat și dedicat 90% propagandei de stat. 

Iată cam ce se putea vedea la TV în vremea aceea: România în vremea comunismului.

În restul de 10% vedeam și lucruri chiar bune, selectate totuși pe sprânceană, să nu vedem prea multă propagandă pro-capitalistă și pro-imperialistă, însă în ciuda perierii nu prea aveai cum să nu vezi cum era sau cum este prin alte părți și să nu tânjești să vezi, să vizitezi, să vrei umbli prin toată lumea.

Dintre lucrurile frumoase pe care mi le amintesc că le-am văzut pe la TV erau comediile cu Norman, Cascadorii râsului cu Stan și Bran, Charlie ChaplinBourvilLouis de Funes, Pierre Richard, Jean Marais, Jean Gabin, Fernandel,  dar și clasicele cu Anthony Quinn, Sophia LorenHumphrey Bogart, muzicalurile cu Fred Astaire, filmele cu Alain Delon, Jean Paul Belmondo, Brigitte Bardot (una din iubirile copilăriei mele), Clark Gable, Marilyn Monroe, Jack Lemmon, Tony Curtis, Barbra Streisand, Gary CooperCary Grant, Marcelo Mastroiani, celebrele filme cu cowboy cu John WayneKirk Douglas, Clint Eastwood și multe multe altele.

Cred că atunci am văzut cele mai multe filme clasice vechi de prin anii 50-60 (în special la TeleCinematecă) din viața asta.

Bineînțeles că la acea vreme nu rețineam eu atâtea titluri și nume de filme și actori (chiar mă uimea fratele meu câte nume știa, el fiind cu 6 ani mai mare - acum le mai știu și eu, că m-au pasionat), însă între timp a venit netul și am putut să trec prin revistă istoria noastră comunistă.

Îmi amintesc serialele Ambulanța (cehoslovac, original Sanitka - ritmul piesei mi-a rămas mult în cap, acel Mui Ceas m-a urmărit mult timp), Arabela (unul dintre cele mai frumoase seriale ale copilăriei - probabil de atunci mi-au și plăcut frumusețile cehoaice cred și fantazam la greu cu inelul acela (între timp fantazez doar cu cehoaicele) ... chiar l-am revăzut, acum vreo 5 - 6 ani, deoarece mult timp m-am distrat pe seama lui Blekota, Mekota și Plekota (niște nume de "alint" ale fratelui meu către mine :), Norii Negri (serialul polonez, original Czarne Chmury care mă enerva că după fiecare episod lăsau acțiunea într-un moment culminant), Vizitatorii (filmul cehoslovac din care îmi amintesc că puneau o pastilă într-un vas și acestea se transformau în mâncare - muzica de la final îmi plăcea), Dallas (reluat și după "revolovitură" - lăsam și joaca uneori, doar ca să văd acest film), Kojak,  Columbo, The Muppet Show (îmi plăcea aproape mai mult decât desenele animate), Tineri în luptă (original Young Rebels - un serial făcut în anii 70, iar muzica filmului era celebra Yankee Doodle care la fel, mi-a rămas pe creier mult timp), Cireșarii, Daktari, Aventuri în sălbăticie (The Adventures of the Wilderness Family).

De la bulgari îmi amintesc că urmăream duminica dimineața cred, "Bengi , Zax iz zvezniăt prinț" (Benji, Zax and the alien prince).

Memorabil este și serialul cu aventurile lui Jaques Yves Cousteau (cred că la TeleEnciclopedia se dădea serialul Din Tainele Mărilor). 

Cu toții așteptam cu sufletul la gură programul tv de Revelion, care într-adevăr era calitativ mult mai bun decât ce a urmat după anii 90. 

Stăteam cu sufletul la gură pentru a nu pierde „Filmoteca de ghiozdan”, unde puteam vedea serialele: Racheta albă, Maria Mirabela, dar și desene: Mihaela, Miaunel şi Bălănel, Lolek şi Bolek, Nu zaieţ! Nu pagadi!.

Și bineînțeles Gala Desenului Animat - PISICILE ARISTOCRATE, CARTEA JUNGLEI, PARISUL VESEL, OLIVER și prietenii, DOAMNA ȘI VAGABONDUL, Bambi, Dumbo, The Flinstones (pe care le-am revăzut și după 90 pe Cartoon Network) , Popey, Simbad Marinarul, Cip și Dale, Ciocănitoarea Woody, Tom și Jerry , Donald, Mickey Mouse, Goofy, Pluto, Snoopy, Tweety,  Duffy Duck, Bugs Bunny şi Elmer Fud, struțul și coiotul (Bip Bip și Coiotul) și altele din colecția Tex Avery
Cred că tot atunci am văzut și Pantera roz și celebrul serial Oblio.

Deoarece desenele animate de pe posturile românești erau absolut insuficiente, ne uitam bineînțeles la desenele animate de la bulgari. Deși era frustrant, căci nu înțelegeam limba absolut deloc ne holbam ca proștii așteptând cu înfrigurare ora 19.30 sau 19.40, parcă, să înceapă celebrele melodii și imagini de sezon cu care începeau și se terminau desenele animate (fascinante prin ele însăle pentru mintea noastră) versuri care chiar și acum le mai am în cap, deși habar nu am ce înseamnă:

" Asăm sâncio idă od guriță, adni cajă, lecă noj de ciiiță, zimnă noooj vece văm, vreme e ză săn, vreme e ză săn ... "  LOL

Imediat după revelionul de după 1989, la trecerea către 1990, cred că în 2 sau/și 3 ianuarie, a fost dat un desen animat care m-a fermecat. M-am străduit mult să-mi amintesc ce desene animate au fost, deoarece a fost dat în mai multe părți și cred că am pierdut una din ele. Punând cap la cap ce mi-am adus aminte, cred că  fost vorba de Windaria (pe 2 sau 3 ianuarie 1990, desi altii spun că a fost dat la TVR in data de joi 26 decembrie 1990 ora 9 dimineata). Este foarte posibil ca Windaria să fi fost dat când zice acel individ, iar ce-mi amintesc eu că ar fi fost în seara de 2 sau 3 Ianuarie 1990 să fi fost altceva. Voi mai țineți minte primele desene animate din  1990, imediat după "revolovitură"?

Tind să cred că în 1990 printre primele desene animate date de TVR, la emisiunea Noapte bună copii, de la 7.30, au fost Țestoasele Ninja, Snorky, Ștrumfii (deși aceștia îmi amintesc că-i vedeam și la bulgari înainte de 90 - "tatcă smârf" fiind ștrumful cel bătrân), Ratonii, Denver the last dinosaur, iar după 1991 au venit restul desenelor memorabile care mi-au marcat adolescența, de care voi vorbi la momentul potrivit.

Toate sau majoritatea erau luate de la francezi (deși originalele erau japoneze sau englezești) și dublate de vocea încântătoare a lui Mihai Cabel (care nu știam cine era atunci - nu am mai găsit decât un mic fragment dintr-un desen animat dublat de vocea lui - un mic fragment din Macron 1 - dacă mai aveți și alte fragmente  dublate de vocea lui, dați un semn). 

Acum când caut aceste desene animate pe net, le găsesc calitate bună, varianta originală și în ciuda acestui fapt, nu au farmecul de atunci. Chiar dacă erau calitatea care erau, dublate așa cum erau, cred că le-am văzut alb-negru în 90 (nu mai sunt sigur), aveau un impact năucitor.

Primul televizor sigur a fost unul cu lămpi, apoi ne-am luat unul alb negru Lux (țin minte că băgam un chibrit să-i ținem butonul apăsat) și mai aveam un televizor Sport. Nici nu mai știu când ne-am luat primul televizor color. Posibil să fi fost un Elcrom ... posibil luat înainte de 90. Știu că o invidiam pe nașa fratelui, de la București, care avea un Cromatic mult mai mare și mai bun ca Elcromul. Și cred că în 90 am văzut și primul televizor color cu telecomandă, ceea ce era ceva SF, la o mătușă din București, care lucrase prin Libia înainte de 90 și avea bani și alte lucruri nemaivăzute, plus un video ... 

Acel video mi-a creat senzația că sunt un fel de Dumnezeu pe Pământ, căci până în acel moment mă uitasem la video în general în compania altora , cel puțin 3-4, dar în medie 10. Au fost filme în care am stat și în picioare să mă uit, gen Războiul Stelelor - Întoarcerea lui Jedi. Eram în sufrageria aceea (la Marian, pe Ana Ipătescu) cred că 20 sau 25 de oameni. Așa că, să fiu eu singur într-o sufragerie, la televizor color cu telecomandă, având casete video la discreție în 90, a fost PURE BLISS. 

Dacă tot sunt la capitolul filme văzute la video, bineînțeles că trebuiesc menționați idolii copilăriei: Jean Claude Van Damme, Arnold Schwarzenegger, Silverster Stallone, "Cichicean" (Jackie Chan)Bruce Lee și Chuck Norris. Filmele cu karate în general și cu Arnold erau poate cele mai căutate: Terminatorul 1, Predator, Total recall (și restul filmelor cu "Șvarți", după cum îi ziceam), Sport sângeros (și restul filmelor lui Van Damme), Pumnul de fier (film chinezesc cu fâlfâl, cum ziceam acelor salturi cât casa, specifice în filmele chinezești și sunetele acelea specifice loviturilor, de haine fluturate), Jocul morțiiÎntoarcerea dragonului (și restul filmelor cu Brusli ;), seria Rambo, Rocky (și restul filmelor cu Stallone), șamd.

Indescriptibile senzațiile, minunarea, suspansul, misterul și uneori groaza cu care mă uitam la aceste filme. Nu mă mir că au devenit ca un drog pentru toată viața mea, fiind una dintre sursele importante de senzații deosebite, aproape la fel de importante ca trăirea realității de zi cu zi.

Apropos de groază, poate cel mai înspăimântător film din viața asta, (de atunci am evitat să mă mai uit la filme de groază), l-am văzut pe la 13 ani și se numea The Gate. Fratele meu și colegul lui de școală Su (el și colegii lui își spuneau Su, Pa, Ți, Go ... după primele litere ale numelui de familie) râdeau de mine, dar pe mine m-a bântuit filmul ala zile bune, țin minte că mi-era frică să mai dorm noaptea. Eu nu am avut o frică instinctivă de întuneric, însă după câteva astfel de filme am rămas cu sechele (chiar și prezent frica moderată de întuneric și necunoscut, a rămas).
Consider criminale filmele de groază care se dau copiilor până la vârsta de 14 ani cel puțin, iar festivitățile de Halloween absolut oribile, dacă se promovează groaza, frica. Până pe la vârsta de 14 ani, copiii disting mai greu între vis și această "realitate" (deși și aceasta poate fi considerată una tot de vis). Deci nu le stimulați copiilor fricile prin filmele de groază.

Îmi mai amintesc că am mai văzut la video comediile: Academia de poliție 1,2,3; Top Secret, Petrecerea, filmele lui Mel Brooks: History of the world, Space balls, primul film cu Leslie Nielsen (Naked gun - Un polițist cu explozie întârziată 1). Acestea erau genul de filme poantă după poantă, la care râdeai o vreme, după aia nu prea mai puteai să râzi, că erai cumva consumat, însă după film, rememorând cu prietenii, ne stricam de râs la fazele care nu mai avusesem energie să râd. Deci râdeam mai mult după, decât în timpul filmului.

Nu poate fi uitată vocea Irinei Nistor din dublările ei, omniprezentă pe toate casetele video. O invidiam cumva că are acces la atâtea filme. Am apreciat mult elogiul adus de cei de la Taxi în piesa Taxi ft. Irina-Margareta Nistor - Subtitrarea la români, care surprinde exact ce și cum-ul.

Deci am băgat bani grei în aceste filme căci costau în medie 10 lei intrarea, iar la cele de mega top, foarte căutate, se ajungea și la 20. Deci scump pentru bugetul meu de copil (îmi băgam banii de pensie, aproape toți, în astea).

În 89, un vecin din bloc a venit cu ideea genială să dea video la tot blocul trăgând cabluri pe toată scara (noi locuiam într-un bloc cu 9 etaje, 40 de apartamente). Se plătea un abonament modic, iar la anumite ore se dădeau filmele. Trai pe vătrai ... Cred că atunci am văzut Pasărea spin, Shogun și Întoarcere la Eden. Chiar era fain, însă la câteva luni după această inițiativă, a venit Revolovitura și am fost inundați de filme și programe să ne iasă și pe nas.

Nu știu cât timp s-au mai dat filme pe acel canal video, însă cert este că dispozitivele video (VCR) au devenit mult mai accesibile după 90, majoritatea familiilor mai înstărite aveau video și mai mergeam, de data asta fără bani, pe la prieteni, să ne uităm la ultimele filme apărute, care nu erau date la cinema încă sau la TV sau pentru a revedea anumite pelicule. 

Revenind la TV, țin minte că miercurea, sâmbăta şi duminica erau difuzate filme. Atât seriale româneşti: Roşcovanul, Pistruiatul, Toate pânzele sus (acum a apărut varianta HD - tare) ş.a., filme româneşti (care au fost scoase acum în format HD, iar unele au și subtitrare în engleză): Dacii, Columna, Burebista, Mihai Viteazul, Nemuritorii (și restul filmelor lui Sergiu Nicolaescu), Pe aici nu se trece (1975) , seria BD (acum și HD), filmele cu Amza Pelea și Toma Caragiu (Toma fiind unul dintre actorii care deși nu l-am prins în viață, m-au impresioant profund), cât şi producţii occidentale: Marco Polo, Tarzan, Om bogat, om sărac, etc.

Spre sfârşitul decadei 80, filmele occidentale sunt înlocuite cu cele chinezeşti, vietnameze s.a., difuzarea unui film bun transformându-se într-un adevărat eveniment. În celelalte zile ale săptămânii la televizor se transmitea muzică: patriotică, populară, romanţe, sau muzică uşoară.


Dintre filmele văzute la cinema îmi amintesc de cele cu Piedone (Bud Spencer), Star Wars, 5 pentru infern, Sora 13, Călărețul singuratic (de la care ne-a ramas celebra replica „Diii Silver, la drum!” glonțul de argint și muzica antrenantă), Cascadorul Hooper, VulcanulSANDOKAN - Tigrul Malaeziei (și restul filmelor cu Sandokan), Fantoma lui Barbă Neagră (un film care l-am văzut de vreo 3 ori), filmele patriotice obișnuite (Noi cei din linia întâi, șamd), dar şi despre cele inspirate de evoluţia României după 1944, pentru că partidul cerea ca arta „să fie pătrunsă de spiritul revoluţionar, de umanism, să contribuie la educarea şi formarea conştiinţei socialiste revoluţionare a maselor populare”.

Au existat însă şi filme „subversive” (pe care nu cred că le-am văzut, dar am auzit de ele): De ce trag clopotele Mitică?, filmat în 1979, care a fost interzis de cenzură, Faleze de nisip al lui Dan Pizza, care a rulat doar trei zile, iar Glissando, care a apărut pe piaţă, dar într-o variantă cenzurată (la acesta s-au dus părinții și au zis că nu e pentru copii).


Ultimele și nu în ultimul rând, ba poate chiar în primul rând, erau filmele românești cu Mărgelatul  (Drumul Oaselor, Misterele Bucureștilor, Trandafirul Galben, Colierul de Turcoaze, Totul se plătește, Masca de argint), la care era omor la cinematograf, mai ceva decât la filmele străine. Muzica acestei serii și acum îmi ridică părul pe mine. Mărgelatul și Buză de iepure, au fost bineînțeles eroii români al copilăriei mele. De atunci cred că am și început să mănânc semințe de floarea soarelui (ca Mărgelatul). Iar sunetele specifice ale pistoalelor din aceste filme le repetam mimetic, destul de bine, când ne jucam pac pac sau când mai imitam secvențe din filme. 

Dar nu numai sunetele de pistoale le imitam, ci și anumite replici celebre.

M-au mai impresionat și filmele Declarație de dragoste (85) - muzica superbă, Liceeni (86) -  muzica "Ani de liceu" m-a bântuit, Extemporal la dirigenție (87).

Cinematograful era mai tot timpul arhiplin. Când găseam bilete mă simțeam privilegiat (trebuia să cumperi cu multe zile înainte bilete și de multe ori nu se mai găseau). Ce afacere putea să facă statul român dacă făceau un cinematograf mai mare sau mai construiau unul. Dar nu, lasă sclaveții să stea claie peste grămadă, să se chinuie, să se zvârcolească. Un singur cinematograf cu câteva sute de locuri la un oraș de 30 000 de oameni. 

La vremea aceea, consideram meseria ideala cel de om care pune filmele la cinema ... Într-un fel, în prezent, asta și fac, dar nu la cinema, ci pe net.

Uneori țin minte că mai mergeam la nașa din Bucale, care locuia în Piața Romană, iar acolo chiar eram șef de trib, deoarece uneori mergeam la cinema Patria sau la Scala, alături de lumea bună a țării (cred că acolo am văzut filmul Carmen (1983) - îmi amintesc că mama îmi făcea cultura generală în materie de opere muzicale și mă întreba diverse nume de opere și operete, de cine sunt compuse (gen La Traviata, Bolero, Aida, șamd) ... era mândră că mai știam unele și altele și asta mă impulsiona să știu mai mult. Modalitatea de predare prin joc a ținut bine la mine. 
Un alt film văzut la București a fost cred, Acea Pisică Blestemată – That Darn Cat! (1965). De atunci îmi plac siamezele.

Mai mergeam de asemenea la cinema când ajungeam în stațiunile de pe litoral, dar și acolo era omor. Îmi amintesc de ex, că în Jupiter, am văzut Hello Dolly (ziua aceea e memorabilă și pentru că am avut o amigdalită urâtă atunci și țin minte că am rezolvat-o cu un spray pe care-l dădeam direct în gât, iar simptomele și durerile au trecut rapid - de atunci nu am mai văzut așa ceva). Mergeam pe crepuscul și de multe ori filmul începea când încă mai era lumină afară. Erau oameni și în copaci. Era o senzație de bucurie, mister, încântare, fermecare, iar pentru asta sunt recunoscător.

Tot pe vremea aceea cred că au fost printre puținele dăți când mai mergeam la teatru. Teatru nu prea mi-a plăcut în general, deoarece erau prea teatral jucat (paradoxal) și de multe ori simțeam că lipsește realismul interpretării, chiar și copil fiind, lipsindu-mă astfel de savoarea artistică  Preferam mai degrabă teatrul radiofonic, iar cel de la televizor, ca și baletul sau opereta îmi dădeau cu greață. 

Mai târziu totuși, unele din cele mai intense emoții artistice le-am trăit la teatru, deoarece există câmpul energetic al actorilor, trăirea lor vie și voi povesti la momentul potrivit, care anume.


Cenaclul Flacăra nu l-am prins, căci eram prea copil în 85 când a fost închis, dar ecourile acestuia au reverberat în jur mult timp. Este ceva ce mi-ar fi plăcut să văd și să particip, măcar odată.


Una din cele mai celebre melodii din 90 a fost KAOMA - Lambada. Îmi amintesc cât am fost de torpilat de piesa asta, la un moment dat când au venit lanțurile (cum le ziceam), umbreluțele și mașinuțele, aproape de blocul unde locuiam (de obicei erau ori fix în fața blocului pe câmpul dintre bloc și Autogară, ori vis-a-vis de Casa Științei, în spate la PECO) o dădeau aproape non stop, până am făcut alergie. Mi-am amintit de asta, deoarece unul dintre primele filme făcute după 89, văzut la cinema (un film slab slab), care se dorea a fi mai libertin, mai sexy, mai necenzurat a fost Miss Litoral (1990), iar din acel film mi-a rămas în cap mult mult timp, celebra replică "Te fac o Lambadă?", pe care am repetat-o obsesiv ani de zile, la mișto, în cercurile de prieteni, să ne tăvălim de râs.

Lucrez la articolul asta de aproape 2 săptămâni, iar acum punând cap la cap toate amintirile astea, mi se pare incredibil cât de multe am văzut și când aveam timp să le fac pe toate. Și nu cred că am acoperit totul. Aveam mult mult mai mult timp și nu cred că e doar o impresie subiectivă, dar despre asta voi vorbi cu cifre, studii științifice, cu altă ocazie.

Voi încheia articolul cu primele reclame de după 90, care unele din ele mi-au pătruns adânc de tot în căpățână. 

Chiar și acum, la 27 de ani după, mai am momente când sunt întrebat: 
Ce faci frate, Gigi, X șamd? Iar eu zic: prepar un suc de portocale!

LOL ... Mulți chiar mă cred, nu știu miștoul, nu cunosc reclama (mai ales dacă vorbesc la telefon).
Sau "La ce bun atâta muncă când e gata preparat?! Și are și Vitamina C!" Asta a fost o replică folosită ani la rând în diverse circumstanțe.
Sunt cuvintele din reclama la Tropikana, pe care acum n-o mai găsesc nicăieri.

O altă reclamă care m-a penetrat adânc (Ah ah!) este cea la Adidas Torsion, cărora le ziceam Adidași Storși ... Fugi, în pantofi Adidas Torșăn ... Dacă vrei poți!

O alta care m-a marcat este TITAN ICE - altă viață ... e o expresie care a pătruns în subconștientul colectiv. Cred că în reclama asta era un tip care semăna a golănaș mulatru cu un dinte spart în față și care spunea: Hei Psst Psst Cichi Cichi, Kltz Pmz AAA! Ultimele onomatopee nu le-am putut reda mai bine, însă era vorba de un clincăit din limbă și un țiuit din vârful buzelor, ca și când ai mima un pupat. Nu am mai găsit reclama pe nicaieri pe net. Era genul de reclamă care filmul reclamei nu avea nicio legătură cu produsul, la final nu înțelegeai la ce a fost reclama.

Pe vremea aceea erau și reclame la țigări, cea la Gauloises Blondes era cea mai celebră.

Mai era reclama la napolitanele Kukuruku (Cucurucu bun și dulce doar cu cremă de kko, bucurie ne aduce și doar el ne place nouă).

Dar prima și prima reclamă cred că a fost cea de la calculatoarele Felix în care un penibil zicea:
“V-am prins vrajitoarelor!” ... Chiar dacă eram novice în materie de "degustători" de reclame și aveam 14 ani, reclama aia mi s-a părut extrem, dar extrem de proastă.

Reclama Panasonic in timpul CM1990 din Italia:
“Cu sunet puternic și ecran mare transforma totul in arta pura. Panasonic, televizor color Prism A1”

Și cred că mai era și reclama la pantofi Grigore Rizea după cum îi ziceam pe atunci: “Alungați-vă monotonia, cumpărând pantofi Gregorio Rizo”

În concluzie, cred că toată această tonă de impresii ne impactează profund ca și copii (și nu numai),  pe lângă distracție (care de multe ori este doar o distragere), zâmbete, stare de bine, fascinație, ne crează și tipare mentale de reacție, condiționări inconșiente, ne programează mental și ne stimulează dorințele, poftele, ne ancorează mental în acest matrix social, cultural cu limitele lui inerente, ne îndoctrinează prezentându-ne obsesiv doar o anumită față a realității, de obicei una materialistă, în care zona invizibilă, nevăzută, ocultă este evitată, minimizată sau prezentată pur și simplu, fără a se explica mecanismele, filozofia existentă în spatele unor astfel de posibilități (de exemplu vindecare energeică, super puterile, telechinezia, clarvederea, telepatia, șamd).

În general personajele negative au putere, bani, resurse, relații, sunt prezentate subliminal ca și modele, pe când personajele pozitive se chinuie, se zbat, sunt hăituite și răzbat către final, la limită (împotriva tuturor șanselor). Inconștient îți spui că e mai bine să fii un personaj negativ.

Multe desene animate de exemplu transmit mesaje ascunse, subliminale, sexuale sau în care se promovează mai mult sau mai puțin direct anumite produse, transformându-se copiii din fașă în Copii Consumatori. Atunci mai era cum mai era, poate mai puțin agresive și mai curate lucrurile, însă acum dacă te uiți pe la Cartoon Network ai șansă să dai și peste desene animate care promovează satanismul pe față (vezi desenele cu Mr. Pickles).

Motivele care stau în spatele unei astfel de stări de fapt cred că sunt extrem de profunde, dar nu voi discuta despre acestea aici și acum, ci poate într-un articol viitor dedicat special acestui subiect stufos.

Vă invit așadar la final să vedeți documentarul Copii Consumatori, dar și următorul playlist.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!

COMENTARII FACEBOOK