sâmbătă, 2 septembrie 2017

Primele călătorii prin matrice - concepție, naștere (1976)


Povestea acestui corp pe care l-am îmbrăcat acum vreo 40 de ani este una din cele 7 miliarde de povești, la fel de unică și specială ca toate celelalte, pentru voi cel puțin, însă pentru mine are un plus de importanță deoarece mi-este mai apropiată. 

Simt și nu simt să scriu această poveste deoarece nu am ajuns la nicio mega finalitate, nu am atins culmile succesului să fiu un exemplu triumfător, victorios, inspirațional și am îndoieli că acum ar fi cu adevărat momentul să încep să scriu. Poate ar trebui să aștept senectutea.

 Poate că încă nu am nici înțelepciunea necesară, nici detașarea și obiectivitatea perfectă, însă pentru moment voi continua acest imbold inițial de a scrie totuși, câte ceva despre viața acestui corp, din perspectiva căutătorului adevărului, a celui aflat încă pe drum, a celui care nu știe cu siguranță care-i șpilul și care speră, poate, la sfârșitul călătoriei, să se cunoască pe sine mai bine și astfel să cunoască mai bine universul cu tainele lui.


Încă nu am aflat de ce am ajuns aici, pe această planetă, în acest corp, în această țară, în familia și anturajul în care am ajuns să deschid ochii și să învăț care-i treaba cu 3D-ul.  

Știu că în mare măsură a fost o aterizare cu năbădăi deoarece părinții m-au dorit și nu m-au dorit, inițial s-au gândit să mă avorteze, însă din cauza sistemului care la acea vreme interzicea asta și a nașei mele de botez, s-au răzgândit. Mama m-a dorit mai mult, tatăl dorea să fiu fată, deoarece am un frate mai mare ... așa că nu prea m-a iubit niciodată, mă tolera. 

Nu am nici ochii albaștri așa cum și-a dorit, presupun (căci așa sunt cei de pe partea tatălui) și nici șapcă (dacă știți bancul), așa că încă de la începuturi, am cam crescut fără tată, deși până pe la 10 ani a fost relativ prezent prin preajma mea, dar prea puțin în viața mea. După 10 ani, părinți au divorțat, noi copiii am rămas cu mama și până la 31 de ani nu am reluat legătura cu tatăl meu. (1. nu am simțit, 2. el nu a vrut).

Am ieșit în schimb mai mămos, mai feminin (și după zodie) și mai lipicios, așa că mama m-a iubit dublu să compenseze lipsa afectivă a tatălui. 

Acum vreo 5 ani am avut niște experiențe psihedelice cu Ayahuasca (de care voi vorbi mai pe larg la momentul potrivit, cronologic spus) în care cred că am retrăit ceva din trauma nașterii ... Concepția în sine de la călătoria spermatozoidului la naștere în sine, este una cu totul psihedelică, iar în filmulețul de la final ni se arată cât de senzațională este această călătorie. O adevărată călătorie în matrix pe care aș vrea să mi-o amintesc, de aceea cred că voi experimenta și LSD-ul cât de curând, deoarece mulți au retrăit cu multă claritate momente din faza perinatală.

În ceea ce mă privește cred că a fost o naștere dificilă ... Cred că știam cam ce mă aștepta când am picat din Lună pe Pământ și m-am cam zvârcolit să nu ies ... De ce din Lună? Păi numai un lunatic venea pe Pământ în condițiile actuale :)


Nu e poza mea, dar seamănă ... cel puțin la stare.

Aș vrea să știu dacă e prima mea viață pe Pământ sau în corp uman deoarece, de foarte mult timp nu mă simt de pe această planetă ... Aș vrea să fiu sigur că reîncarnarea este ceva cert și nu doar memorii genetice pe linie ancestrală, rezonanțe cu ființe asemănătoare nouă din trecut sau viitor (căci trecutul, prezentul și viitorul sunt una). Sigur karma, dharma, destinul, astrologia, explică multe, aduc un sens, un rost, o justiție divină pe tavă, legea bumerangului, alea alea ... Și totuși există din ce în ce mai multe voci care spun că legea karmei este o făcătură a arhonilor care să ne mențină în matrix pe post de baterii energetice. Dar despre asta vom vorbi cu altă ocazie.

Deci m-am născut într-o familie de sclavi pe plantație în sistemul comunist, mama profesoară de română, tatăl medic veterinar, într-o familie de oameni ai muncii, într-un bloc oarecare de la marginea orașului Câmpina (însă pe strada Orizontului, unde chiar am avut niște orizonturi fabuloase de care voi povesti cu altă ocazie). 

M-am gândit mult dacă ar fi să mă mai nasc odată, unde aș veni? Cred că tot acolo, dar în alt familie poate și niște părinți mai conștienți, care să mă aducă pe lume în mod natural, eventual orgasmic, așa cum fac mămicile din filmul "Birth as we know it". Locurile mele natale sunt absolut memorabile, în care am avut un loc de joacă mare cât un oraș cu dealuri, văi, lacuri, râuri, păduri, ruine, fabrici părăsite, batale, păduri și o gașcă de copii care uneori atingea cifra 50. 

Mama e ardeleancă, tatăl e născut în Banat, dar părinții lui sunt bucovineni și maramureșeni, bunica din partea tatălui fiind chiar pe linie cu Ștefan cel Mare. Iar eu m-am născut în Muntenia, deci din start am venit cu gene de pe tot teritoriul României și probabil că din cauza asta m-am simțit mai universal așa, mai fără o apartenență clară la un trib, la un clan, la un oraș .... în clipa asta nu mă simt complet dezrădăcinat de tot și toate, chiar și de planetă, după cum ziceam mai sus.
Așadar, iată și odiseea din uter ... curios este că în timpul retrăirii nașterii am văzut unele imagini aproape identice cu cele din acest film.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!

COMENTARII FACEBOOK