marți, 4 septembrie 2018

Câteva reflecții pe marginea sănătății mele ca și copil în perioada 7 - 14 ani (1983 - 1990)


Blogulețul a împlinit un an ... ce trece vremea ... în ritmul actual de a scrie, mă prinde senectutea .... la fix, aș zice.

Azi voi vorbi un pic despre sănătate, plecând de la starea mea de sănătate ca și copil. Este un subiect  spinos și contondent pe alocuri.


Primele amintiri legate de sănătate este că pe la 5 ani am făcut oreion. Apoi cred că în fiecare an făceam amigdalită. La început mă speriam de aceste boli deoarece nu știam dacă mă mai fac bine ... lol.

Primele contacte cu doctorii le-am avut când îmi picau dinții de lapte și la un moment dat una dintre măsele nu a ieșit cum trebuie și a trebuit să ajung pe la dentist cu ea. Experiența cu dentistul a fost una duală, cu bune și rele, nici nu am căpătat vreo frică extremă de dentist, dar nici nu pot să zic că era vreo experiență pe care mi-o doream. 

Cert este că în primii 14 ani de viață, am pierdut cel puțin vreo 2 măsele. Modul cum mi-au fost tratați acești dinți tind să cred că a fost cel puțin iresponsabil, dacă nu chiar intenționat rău voit. Nu știu dacă era datorat doar lipsei de materiale (de pe vremea lui Ceașcă), a indiferenței sau a incompetenței medicului stomatolog (doctorița V la acea vreme era foarte apreciată căci reușea să lucreze și cu copiii - era vis a vis de Pediatrie cabinetul ei). Mai târziu când am fost tratat de o bună prietenă care mi-a explicat fiecare stadiu al tratării dinților și am realizat că această doctoriță V a sărit peste etape și mi-a distrus dinții complet cu arsenicul ei, nu numai nervul și nu-mi amintesc de nicio protecție aplicată dentinei (gen Hidroxid de Calciu) sau ceva sau dintelui și cert este că în 4-5 ani după tratamentele acelea, acele măsele au fost scoase complet. Eu am fost destul de grijuliu cu sănătatea dentară, m-am îngrijit mereu, m-am spălat am făcut tratamentele la timp (iar în prezent chiar stau foarte bine la acest capitol, comparativ cu mulți cunoscuți de-ai mei care nu mai au niciun dinte al lor în gură). 

Am realizat că și în acest domeniu al îngrijirii dinților, dacă medicul nu are conștiință te poate face client permanent la el, adică îți face tratamente incomplete, proaste, parțiale și bineînțeles că vei da cu subsemnatul pe la cabinet pe la el până pierzi de tot fiecare dinte pe care ți-l tratează (iar el va da vina pe genele proaste, alimentația greșită, faptul că nu i-ai urmat indicațiile cum trebuie, că nu te-ai spălat bine, că nu te periezi corect, că nu folosești ultimele tipuri de periuțe, jetul cu apă șamd și orice, numai pe sine să nu se scoată vinovat). Îl doare pe el fix în freză că tu nu mai ai dinți, important e să decartezi banu gros. Iar de garanție probabil că se oferă doar pe termen scurt ...

Personal în această clipă cred că problemele stomatologice au și cauze ce țin de dietă și mai cred în acest moment că una dintre cele mai evidente cauze este consumarea de alimente rafinate, sărăcite în nutrienți (gen zahărul alb, făina albă, orezul alb, uleiul rafinat), dar și deficitară în anumite elemente necesare unei dentiții sănătoase. Personal nu mai cred în faptul că lipsa Fluorului este cauza cariilor, ba aici aș zice că Fluorul n-ar nicio treabă ci este băgat în pastele de dinți și mai nou în apa potabilă pentru cu totul alte motive (pe care nu le voi discuta aici și acum , ci mai încolo).

În articolul BOLILE DENTARE - O plagă a societății moderne, sunt niște informații cu care eu personal rezonez și cred că sunt adevărate. Cert este că eu ca și copil am băgat în mine ca spartul dulciuri, caramele, bomboane (îmi plăceau mult cele cu cacao deasupra, nu mai știu cum se numeau), deci zahăr alb rafinat și au fost zile îmi amintesc când nu aveam ceva dulce în casă, mâncam zahăr pe pâine. Din ce am înțeles, atunci când consumăm chestii rafinate (zahăr, ulei, lactate, făină, orez șamd) deoarece aceste alimente sunt practic denaturate, ca să fie asimilate, corpul face un efort să le renatureze, dând din resursele personale ca să refacă conținutul nutritiv original, adică dacă mâncăm zahăr rafinat, corpul pune de la el elementele care au fost scoase din zahărul natural ca să-l poată asimila.  Mai mult, consumul zaharului este mai rău decât dacă nu s-ar consuma nimic, pentru ca golește corpul de aceste enzime, vitamine și minerale care sunt cheia metabolizării zaharurilor, dar sunt necesare și în procesele de eliminare a componentelor toxice parazite. Mai multe detalii aici, în articolul ZAHĂRUL ALB - otrava dulce.

Nu știu sigur care este motivul, dar eu am ieșit un aschilambic, genul longilin, scheletic, subțirel, cu oase subțiri, fragil, cu o conformație către feminin (cu talie și bazin lat). Părinții mei și-au dorit să fiu fată, asta e cert și de aceea cred că am avut trăsături mai feminine o bună parte din viață și cred că am asimilat un pic mai bine anumite aspecte ele feminității interioare, decât alți băieței, fiind astfel mai echilibrat, aș zice. 

Însă mama mă compara mereu cu fratele meu, care de mic a fost mai masiv, mai puternic, oase solide, chiar ușor grăsuț, pufos și mânca de spărgea, cam tot ce i se dădea (cred că a fost și mult mai iubit de ambii părinți, de unde și creșterea acestuia mult mai zdravănă - pe mine m-a iubit doar mama). Eu eram sclifosit la mâncare, 50% din mâncare nu-mi plăcea, iar mama tot insista să-mi bage cu forța mâncare, când mie nu mi-era foame și chiar nu simțeam să mănânc. Asta mi se pare o mare prostie. Fiecare copil e unic frate și are trebuințe și necesități de hrană diferite. Fratele meu era mult mai activ, focos, exteriorizat, exploziv, tot timpul în acțiune, sportiv și normal că simțea nevoie să bage la jgheab mai mult, iar eu avem jumătate din timp, tendința către interiorizare, îmi conservam altfel energia. Eram mai slăbuț, dar îmi consumam altfel energia.

Deci dragi părinți, nu vă mai torturați copii cu ideile pe care le aveți voi despre sănătate și despre cum ar trebui să fie un copil sănătos. Corpul acestuia știe mai bine decât voi, cel mai adesea, ce are nevoie și ce nu. Nu mai insistați să vă îndopați copiii cu mâncare dacă aceștia nu vor. Această forțare a copilului să mănânce poate cauza alte probleme, mai ales digestive. Eu nu aveam un foc suficient de puternic să diger atât și nici nu aveam nevoie de mai mult ...

Apoi, cred că datorită faptului că mi-am petrecut jumătate din copilărie afară, în natură, alergând, jucându-mă, mâncând cu mâinile nespălate fructele din zonă (mure, coarne, măceșe, merișoare, cătină, nuci, prune, mere, mere pădurețe și tot ce mai găseam pe coclaurii din jurul casei), faptul că eram într-un contact atât de intim și puternic cu elementele naturii (ne scăldam în râuri, alergam prin praf, noroaie, iarbă, șamd) am intrat în contact cu toate elementele așa zis dăunătoare (microbi, bacterii, alergeni, paraziți), sistemul meu imunitar s-a sincronizat bine, a intrat într-o simbioză cu mediul ambiant și nu prea am avut alte probleme mari de sănătate în afară de răceli și amigdalite, iar mai târziu am dezvoltat o formă ușoară de astm, dar asta și pe fond emoțional aș putea spune, un pic mai târziu în viață. 

Cert este că în clasa I când se făceau vaccinările obligatorii (mare tâmpenie dictatorială), țin minte la un anumit moment dat se făcea un test de imunitate: te injectau mai întâi în antebraț, să se vadă răspunsul imun și abia apoi, în funcție de acest răspuns îți făceau sau nu celălalt vaccin în braț. Răspunsul imunității mele a fost unul puternic, roșeața de pe antebraț fiind una mare, așa că nu mi-au mai făcut și vaccinul în braț. Nu am decât un singur vaccin în braț, nu mai știu pentru ce. Nu ni se spunea oricum, eram tratați ca vitele.

Eu nu am făcut bolile copilăriei: pojar (rujeola), vărsat de vânt (varicela), deși mai toți copii din jurul meu au făcut. Am avut și am o rezistență mai mare la așa zisa contagiune sau pur și simplu aveam alte tipare mentale, alte programe, nefiind pe același calapod. 

Mai târziu în viața mea am văzut că lactatele, cel puțin în cazul meu, întrețin focarul de răceală, iar după ce am mai renunțat la lactate, nu prea am mai avut probleme cu răceala, iar dacă mai apărea vre-un simptom, după 1 zi dispărea, ceea ce înainte putea să dureze și două săptămâni.

Eu cred că am și o intoleranță la laptele dulce. Tatăl meu am înțeles că avea o intoleranță la cazeina din lapte. Posibil să fi moștenit și eu acest aspect. Cert este că în cămin, la vârsta de 5 ani am realizat că mi se făcea rău de la lapte. Când vedeam caimacul acela în lapte mi se făcea rău instantaneu. Nu știu dacă mi s-a trezit această greață de laptele dulce faptul că ne-a fost servit vre-un lapte stricat sau ceva atunci, însă cert este că de atunci nu prea am mai putut bea lapte. Mă mai păcăleam uneori cu cacao și mai târziu cu cafeaua cu lapte, însă ceva din mine respinge laptele dulce. Iar acum în prezent chiar mă bucur, deoarece am aflat de multiplele "beneficii" ale lactatelor la adulți.

Totuși restul brânzeturilor (mai puțin urda) și produselor lactate, mi-au plăcut și le-am mâncat până de curând. În ultimii 3 ani, am redus însă treptat cantitatea de lactate (în prezent poate doar pe la o pizza odată la câteva luni să mai pun un pic de cașcaval, în rest nema).

De ce și cum-ul îl găsiți în Studiul China. Poate voi intra în detalii mai încolo, după liceu când am decis să devin vegetarian, însă momentan aveți acel studiu ca și referință și idee.

Ca și copil am mâncat de toate, însă îmi amintesc că nu prea îmi plăceau legumele fierte (le alegeam din ciorbă), iar cojile de roșie din mâncăruri îmi dădeau cu reject. O bună bucată din timp nu mi-au plăcut ciupercile, nu știu de ce (acum mi se pare savuroase). Preferam ouăle și carnea de pui, decât alte cărneturi, însă la acea vreme țin minte că-mi plăceau totuși, mezelurile. Parizerul pe vremea lui Ceașcă era parcă altceva, cu damful acela intens de usturoi în el. Am avut acces și la Salam de Sibiu și alte salamuri în copilărie, dar la acea vreme cred că se făceau mult mai curate, fără adaos de E-uri nocive, nitriți, antibiotice, hormoni de creștere cum sunt azi. Chiar dacă după mijlocul anilor 80, începuseră să bage soia în mezeluri, eu cred că acesta a fost un aspect pozitiv, benefic pentru sănătate.

Am avut șansa să mănânc totuși lucruri destul de curate, de la țărani și oricum, chiar și produsele de la stat la acea vreme, erau mult mai curate decât ce găsim noi acum în comerț.  Așa că am crescut destul de bine hrănit până pe la 10 ani, iar după aceea, după ce mama s-a despărțit de tata, aș putea spune că alimentația a început să fie mai deficitară, mai sărăcăcioasă, după buget. Însă cum necum, am avut ce pune pe masă mereu, chiar dacă uneori cu mare dificultate.

După 1990 însă, deși au redevenit mai accesibile toate tipurile de alimente, calitatea acestora a început să devină îndoielnică, mai ales în cazul lucrurilor ce veneau din import, căci toate dejecțiile venite din occident, s-au vândut la noi, noi fiind un fel de tomberon al Europei și un fel de cobai.

Consider alimentația așadar responsabilă, cel puțin parțial, de amigdalite și de răceli (sau de manifestarea mai puternică a acestora, decât era cazul). Asta în cazul meu particular legat de copilărie, însă alimentația o consider responsabilă pentru majoritatea bolilor oamenilor.

Răcelile, gripele, amigdalitele mele, le-am perceput mereu ca pe un efort al corpului de purificare și reechilibrare, de detoxificare. Dacă nu faci tu detoxificarea, o face el (mai ales că se spune că amigdalele sunt cele care te avertizează primele când încep să fie probleme imunitare, sunt primele care strigă) ... Mai multe despre asta, mai încolo. Îmi amintesc cum balotam înghețate Polar sau la cornet și după aia răceam, mă durea gâtul, mai făceam și amigdalită. (conform medicinii tradiționale, Ayurveda, despre care am învățat mai târziu, lactatele conțin calitatea de umed-rece, Kapha Dosha, responsabile în ființă de excesul de mucus și sunt absolut nerecomandate când corpul este răcit ...logic). Deci atenție cu ce vă hrăniți copii și pe dvs. când sunt răciți! Eliminați lactatele!

Cert este că nu am avut la acea vreme niciun fel de idee legată de nutriție, combinații alimentare și poate e mai bine așa, căci am putut să experimentez toate aspectele nedorite ale unei alimentații anapoda, ca să înțeleg mai târziu cam care ar fi o logică nutrițională mai bună pentru corpul meu.

Îmi amintesc odată de un 23 August cred, când am mers pe Muscel, la Fântâna cu Cireși (un deal de la marginea Câmpinei, unde vara în week-end ies oamenii la grătare, sunt tot felul de activități orășenești), iar de sărbătorile naționale gen 1 Mai și 23 August (pe vremea lui Ceașcă) era full de oameni pe acolo. Bineînțeles și tot felul de vânzători ambulanți, mai ales clasicii colorați vânzătorii de halviță, acadele, vată de zahăr, cranț (susan cu caramel) și semințe prăjite, însă de data asta erau și cu porumb fiert și prăjit, mici și alte "delicatese" specifice târgurilor. Pofticios am băgat în mine de toate. Atunci am aflat pe pielea mea riscul combinaților alimentare aiurea, când există timpi de fermentație diferiți și am dat la boboci într- veselie în ziua aia.

Îmi amintesc și acum cum îmi veneau gaze din stomac cu miros fetid înainte să vărs, lucru pe care l-am experimentat și mai târziu și am înțeles realitatea existentă în spatele combinaților alimentare necompatibile. În clipa aceea am asociat vărsatul cu ceva rău, iar mai târziu când am învățat o tehnică de curățare stomacală voluntară, am avut un blocaj mental masiv. Cum mi-am depășit blocajul mental și mai multe despre această tehnică numită Vamana Dauthi, voi spune când voi aminti de etapa yoga din viața mea. Cert este că este o tehnică care te salvează de multe multe ore de chin, de rău, atunci când faci niște greșeli alimentare sau poate chiar te intoxici alimentar, fără voia ta.

Iar eu poate am experimentat mai puțin, dar îl aveam pe fratele meu lângă mine, care era omul exceselor, omul explozie și am văzut la prima mână efectele unei nutriții dezordonate, combinate cu un stil de viață impulsiv și activ.

Săracul fratele meu cred că atât s-a mai lovit, bușit, rupt cât și pentru mine. Eu o singură dată am reușit să mă lovesc la cap (să-mi sparg capul, după cum ziceam când eram mici) și asta nu din vina mea (ne alergam printre mașini, iar cineva a deschis ușa portierei fix în fața mea și am dat cu capul de marginea de sus și mi-am făcut un cucui și o rană însângerată în zonă). Și acum am cicatricea.

Și nici nu mi-am rupt vre-un os deși am picat odată din copac de la vreo 3 metri, dintr-un tei, pe spate și m-am sprijinit cu mâinile (luxându-mi o încheietură), iar cu altă ocazie am picat de pe o liană. Pe "Bul" (după cum numeam bulevardul), undeva mai jos de parcul copiilor, cineva agățase o frânghie de o creangă înaltă înaltă, undeva la vreo 15 m, iar noi ne luam avântul de pe pantă și apoi ne țineam de frânghie și ne dădeam înainte și înapoi, ridicându-ne cât mai mult în aer. La un moment dat, din spiritul acela de competiție, mi-am luat avânt mai tare, ca să mă ridic cel mai sus după aceea, însă efectul de smucire a fost prea puternic și nu m-am mai putut ține și am zburat prin aer vreo 5-10 m și am picat pe spate, tot pe pantă, dar mi-am luxat încheieturile mâinilor și am experimentat ce înseamnă să rămâi fără aer ... când am dat cu spatele de sol nu am mai putut să respir câteva secunde. Am mai pățit asta mult mai târziu când am sărit de pe Epavă la Costinești, am sărit de la vreo 10 m în apa mării și am dat cu spatele și tot așa mi s-a oprit respirația câteva secunde. Nu înțeleg mecanismul, însă a fost tare neplăcută senzația.

Oricum, la cea mai mică problemă de sănătate, reală sau închipuită, mergeam cu mama la doctor să-mi iau scutire medicală să nu merg la școală. Mă simțeam vinovat de bine ... eu eram acasă și mă simțeam bine, iar ceilalți copii la școală ...toată lumea era la servici sau școală, iar eu în casă. Era o senzație unică. 

O chestie comică pe care mi-o amintesc că o aplicam când mă loveam sau mă răneam. De durere băteam repetat și cu putere locul cu palma sau palmele dacă eram în două locuri odată (de obicei genunchii juliți) și cumva reușeam să disip durerea. Copiii din jur râdeau de mine când făceam așa, dar ce știau ei?

În fine, cam atât pentru moment, însă la final, ca de obicei, ceva conex cumva cu tema abordată astăzi, un film care ar explica poate de ce anumiți copii au niște obiceiuri și dependențe atât de nesănătoase în ziua de azi mai ales, dar nu exclud să fi existat anumite influențe și în trecut când ca și copii mâncam la greuceanu  pufarine, bomboane, caramele, jeleuri, prăjituri ... Să fi fost doar dependența de zahărul alb (despre care se spune că oferă o dependență mai mare decât cocaina) sau să fie și altceva?  Filmul acesta oferă anumite răspunsuri. Este un film care ne arata chipul sinistru al dependentelor noastre nocive sub forma unor entități parazite și modul cum le putem dejuca festa.

Filmul se numește Branded (Brenduiți - din 2012) și poate fi văzut AICI.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!

COMENTARII FACEBOOK