joi, 26 octombrie 2017

Furatul - 7-14 ani (1983 - 1990)



Deoarece efectiv nu găsesc timpul să mă așez și să-mi aștern memoriile, o voi face pe capitole mai micuțe. Poate nu întâmplător memoriile se aștern la vârsta pensionării. Oricum cred că mă apucă pensionarea cu acest jurnal intim deoarece cel puțin pentru perioada ultimilor 15 ani mai trebuie să treacă ceva vreme până voi putea scrie deoarece sunt evenimente încă vii, acute, persoane foarte vii și implicate în toate aceste evenimente, dureri prea recente ca să fie privite cât de cât obiectiv, lucruri peste care vor trebui sa treacă ceva ani buni ...



Înainte să vorbesc despre ce mi-am propus să spun astăzi, vreau să remarc faptul că ultimul articol are aproape 2300 de vizionări ceea ce este un pic ciudat , deoarece articolul anterior a ajuns doar aproape de 500, iar restul se învârt pe la 100 - 200 - 300. Ca o dublă verificare am și counter-ul de la Histats pe blog care nu mi-a confirmat avalanșă de vizionari de la ultimul articol despre Gen. 1. Nu știu ce sa cred. Tind să cred că Histats are dreptate, că mai mult de vreo 500 de vizionari nu a avut acest articol deoarece feedbackul este extrem de slab. Sunt câteva like-uri și cometarii pe facebook și atât. Dacă era o prezență atât de fulminantă (2300 de accesări ale acestui articol) presupun că ar fi existat și un feedback mai consistent. 


Sau poate Elena are dreptate: prea puțini se înghesuie să se bage cu "nebunul" în seamă.


Așadar după cum spuneam prin articolele anterioare, am început să fur pe la 7 ani. Am explicat atunci de ce și cum. După acele evenimente am început să realizez fără urmă de îndoială că a fura este ceva greșit (totuși, acum știu că există și un relativism în asta) însă cu toate astea, tentația exista, dar am continuat s-o fac mult mai subțirel. Nu mai furam cu sutele de lei, ci poate ceva mărunți pierduți prin buzunarele mamei sau tatălui sau uneori o mai căutam pe mama prin poșetă de unde mai luam un 5-10 lei, maxim. De asemenea, deoarece acum toți puștanii de pe la bloc și băieții mai mare știau că eu sunt o sursa de BT, KENT și Ness, mă presau să mai șutez din când în când câte o țigară sau două din pachetul tatălui meu și câte o lingură de cafea, dar gradat nu am mai cedat presiunilor copiilor de la bloc și m-am oprit la un moment dat, nu mai știu exact când, posibil după episodul șantajului de care voi vorbi mai departe.



La un moment dat, cred că eram prin clasa a 3-a sau a 4-a nu mai sunt sigur, poate mai mic, poate mai mare, am fost șantajat într-un mod foarte original și creativ de unul dintre prietenii de la bloc care  în cârdășie cu niște băiețași mai vagabonzi de la el din clasă (D și încă unul mai țigănos) au făcut un scenariu care nu mi-l mai amintesc foarte clar, însă cred că acest prieten m-a așteptat după școală și m-a atras la o plimbare pe lângă râpele de lângă vechea Biserică (de lângă fostul ștrand acoperit) nu mai știu sub ce pretext. Acolo acești 2 vagabonzi (toți cu 2 ani mai mari ca mine, inclusiv prietenul meu) pe care îi recunoscusem deși erau acoperiți cu baticuri la gură, au sărit pe noi cumva să ne bată și cred că aveau și niște cuțite (nu mai sunt sigur), dar se vedea că e ceva regizat doar ca să bage teama în mine. Ne-au tras pe amândoi printre răgăliile, brusturii, arbuștii de pe acele pante (prietenul era și el "victima" acestui atac mega super teatral) și mi-au zis să le dau bani ca să nu-l omoare sau să nu-l bată pe prietenul meu. Nu mai știu cât au cerut sau ce condiție au pus. Cred că au vrut 25 sau 50 posibil 100 de lei. Nu mai știu dacă atunci pe loc, în ziua respectivă sau alta trebuia să le aduc acești bani ca să-mi salvez prietenul. Ca să scap am zis că o  să merg până acasă să le aduc. Ei m-au crezut, dar eu nu m-am mai întors și știam că prietenul meu nu va păți nimic. Pur și simplu am vrut să scap din ghearele nespălate ale acelor pungași a căror prezență îmi crea greață de fiecare dată când îi vedeam. Acasă ajuns i-am zis mamei ce pățisem și nu mai știu ce s-a mai întâmplat după aceea. Cert este că de atunci nimeni nu mi-a mai cerut bani, țigări și alte cele.

Deși eu știam că acest prieten bun al meu a fost în spatele acestui teatru ieftin, nu m-am supărat foarte tare, dar am fost mai precaut în ceea ce-l privește  începând cu acel moment. Este același bun prieten al meu cu care am intrat prima dată la belele cu furatul sutelor de lei și cu prinsul la fumat în bucătărie.

Un alt episod care mi-a venit în memorie acum, a fost când aveam cred că 10 ani și fusesem cu gașca de băieți pe Muscel cred să ne dăm cu săniile sau posibil să fi făcut o expediție pe la Fântâna cu Cireși. Tind să cred că era vară totuși și cert este că eram absolut rupți de foame când am revenit în oraș. Când am ajuns pe la linie (linia ferată ce taie orașul în două - linia care merge de la gara Poiana Câmpina, trece pe la rafinărie și se termină la Zorile). Undeva pe colț, de la strada principală (str. Golești, vis-a vis de Biserică) era o alimentară, care bineînțeles la acea vreme nu avea decât eugenii, compot de prune, creveți și poate niște corăbioare de-ți rupeai dinții sau niște pufuleți de omorai porumbeii cu ei dacă le dădeai. Țin minte că am intrat mai mulți băieți, unii întrebau vânzătoarele nu știu cei, iar ceilalți ne-am umplut tricourile cu eugenii și am zbughit-o rapid afară. A fost prima și ultima dată când am furat dintr-un magazin ceva. 

Însă episodul care a pus capăt și capac dorinței mele de a mai fura s-a întâmplat pe la 12 ani cred, când mama a fost nevoită să plece cred să-și dea ceva gen primariat (în învățământ), un fel de gradare ca și profesor și m-a lăsat pentru câteva zile în grija unei colege (AM) de la școala unde lucra ea. Femeia avea o casă faină undeva pe Câmpinița și eram bucuros să petrec câteva zile pe la ei, mai ales că AM avea și o fată drăguță, cu 2 ani mai mare ca mine.

M-au cazat undeva în sufragerie, iar atunci când rămâneam singur, bineînțeles că inspectam fiecare colțișor, dulap, șifonier, sertar posibil din acea cameră ... o curiozitate înnăscută. Sincer, în clipa aceea nu-mi amintesc să fi avut vre-un gând să fur ceva, chiar nu mă gândisem vreo clipă la asta, însă atunci când am cercetat spațiul, am găsit o bombonieră sau ceva, care pe lângă diverse ace de siguranță, papiote și alte chestii, avea și 3 monede cred, de 5 lei. Nu-mi amintesc să fi fost mai multe, însă în acel moment m-am gândit că poate au fost uitate acolo și era șansa mea să fac rost de niște bani în mod facil să merg să mă uit la un film la video.

La vremea aceea era la modă să se meargă pe la diverși pe acasă, unde se plăteau 10, 15, 20 de lei intrarea la diversele filme. O perioadă în care am descoperit multe filme și care au avut o savoare aparte. Nu mai știu ce film era, dar mi-am dorit intens să văd acel film, iar ocazia de a pune mâna pe acele monede, mi se părea grație divină.

Așa că le-am luat și dus am fost la video.

Când m-am întors la AM fețele tuturor din casă erau foarte schimbate, reci, dure și mi-au explicat că fusese un test pe care l-am picat, că monedele acelea au fost puse special acolo să vadă ce teapă de om sunt. În acel moment a picat cerul pe mine și am simțit că exista cumva o nedreptate la mijloc , că am fost momit, că s-au gândit la mine că aș fi putut fura și am simțit că prin gândurile lor au scos la suprafață, pentru ultima dată, hoțul din mine. Atunci am aflat pentru prima dată pe propria piele ce înseamnă puterea transfigurării sau puterea "desfigurării" celui de lângă tine.

Dacă în cel de lângă tine vezi subtil hoțul, criminalul, omul în care nu te poți încrede, ceea ce urât, prostia, delăsarea, lenea, dracul din el, cumva, hrănești acel aspect din celălalt să iasă la suprafață și cu cât gândești mai puternic pe cineva în felul acesta cu atât sunt șanse mai mari să determinați acel aspect să se manifeste. La fel și aspectele pozitive, frumoase, înalte. Dacă transfigurezi pe cineva  și vezi zeul (zeița), îngerul, geniul, regele, frumosul, inteligența, puterea, mai ales când iubești pe cineva (ca și părinte, iubit, prieten, rudă, șamd) îl ajuți pe celălalt să scoată la suprafață din el, exact aceste aspecte.

Omul este un potențial, el se poate manifesta sub nivelul râmelor sau amibelor, să fie ceva o sub-animalic, odios, oribil, abject sau poate fi mai sus ca zeii. În stare latentă în om există tot acest potențial, Mediul înconjurător, educația, iubirea sau lipsa ei, traumele, abuzurile, tiparele greșite sau folositoare împrumutate de la părinți, profesori, condiționările diverse, culturale, religioase, anturajul, karma, șansa, țara, planeta, toate fac ca într-un om să se manifeste o parte din acel potențial infinit ca și manifestare. Unii mai spun că există și niște condiționări astrologice, karmice care cumva ne limitează ca și ființe cosmice și complete ce suntem.

Revenind la oile noastre, eu personal am simțit intens, că AM chiar m-a văzut ca pe un hoț, ba poate chiar și-a dorit să fiu, ca să mă poată prinde în fapt. Cumva îi simțeam satisfacția pe chip. M-am simțit cumva manipulat subtil de gândurile acestor oameni, care aveau o minte mai puternică decât mine.

Deși în forul meu lăuntric, decisesem deja că nu mai pun mâna, atunci efectiv nu am știut ce m-a apucat, o dorință așa puternică să iau acele monede, acea "mega avere" pentru care AM și tot familionul a făcut atâta tam tam. Am simțit cumva că este o nedreptate, că eu nu eram așa cum mă priveau ei și am simțit pe pielea mea puterea gândirii negative asupra mea din partea celorlalți. E ca un blestem, ca o etichetă, care odată pusă pe tine e greu să scapi de ea.

Îmi imaginez ce etichete puternice au cei care au făcut pușcărie (unii absolut pe nedrept) și cât de tare te împinge sistemul din pușcărie, când toți gardienii, sistemul judiciar, rudele, toți, te privesc ca pe un infractor și nu-ți mai dau nicio șansă de îndreptare, când te văd ca pe un paria.

Transfigurarea (pozitivă sau negativă) are efecte puternice.

Am fugit extrem de rușinat de mine, de situație, m-am dus acasă la mamaie (unde locuiam atunci) dorind să intru în pământ efectiv, m-am ascuns după hainele din cuierul de la intrare și am stat acolo adâncit în mine, într-o stare cumva de vid lăuntric, absorbit în durere, plângând, multe ore până când a venit mama. Văzând ce stare am, căința mea sinceră, lacrimile mele absolut sincere de regret, mama m-a iertat, însă relațiile cu AM din clipa aia au fost mai reci.

Fratele lui AM însă, SS, a fost îngerul nostru păzitor în acea perioadă și ne-a ajutat extrem de mult.  A fost înțelegător și a trecut peste acel moment. Am simțit că nu mă judecă, că nu m-a etichetat și asta m-a ajutat. Un om cald de care mi-e dor.

Din clipa aceea nu am mai furat decât în moduri ce pot fi considerate de alți furt, mai indirect așa: furat căciula (copiat pe la școală, diverse plagiaturi prin diversele lucrări), faptul că mai folosesc soft sau trag filme, muzici aflate la liber de pe net, însă nu să fur direct din buzunarul cuiva, ci cumva indirect. Dacă ar fi să cumpăr fiecare film, fiecare soft, fiecare muzică aș fi la sapă de lemn, însă vă spun sincer, dacă aș avea bani ca în occident, aș cumpăra abonamente la diversele canale de filme, bluray-uri, iar atunci când am avut un ban în plus, chiar am cumpărat cd-uri originale, casete video, dvd-uri șamd. Acum sunt curios câți dintre voi nu aveți în pc chestii piratate?

Apoi dacă furi de la cineva care simți că te fură aproape în fiecare moment al vieții tale, te înșeală zi de zi, își bate joc de tine, îți dorește moartea, te tratează cu ură, abuzează de bani furați de la tine, te sfidează în față și te servește cu flegme în gură de câte ori are ocazia, se mai numește furt când faci tot posibilul să încerci să supraviețuiești? Căci dacă ar fi să-i dai mână liberă te-ar fura de toată energia, vlaga, ca un parazit ce este ... Se mai numește furt dacă nu-i dai ce crezi tu că i se cuvine acestui mare parazit? Dacă acest parazit este un mafiot, care solicită taxă de protecție să nu te omoare cu zilele, iar tu faci pe Robin Hood și nu-i dai această taxă de protecție, se mai cheamă furt? Pentru parazit tu furi, dar din punctul tău de vedere, îți aperi viața să nu mori. Mai este acesta furt? Deci furtul poate fi foarte relativ, iar despre acest aspect voi mai vorbi mai încolo.

Subiectul furatului a revenit în viața mea mai târziu, ca o reminiscență ce se dorea a fi arsă și a fost.

P.S. Vorbind de AM și fata ei, mi-am adus aminte de un aspect pe care poate ar fi trebuit să-l amintesc la capitolul despre sexualitate, însă îl pot încadra și aici, la capitolul furturi, căci am pătruns pe furiș în chiloți acestei fete și i-am atins păsărica în timp ce dormea. LoL. A fost prima dată în viață când am atins efectiv, sexul altei fete.

Nu mai știu exact de ce și cum, dar într-una din seri am dormit împreună cu fata lui AM. Era cu 2 ani mai mare ca mine, avea 14 ani și deja era destul de dezvoltată ca fată, cu sâni, alea alea.

La vârsta aceea  vibram de dorință și am așteptat cu sufletul la gură minute bune până când a adormit. Avea o pijama cu pantaloni lungi și ușor ușor, puțin câte puțin, testând terenul, "aparent întâmplător" cu atingeri fine, i-am tras ușor de elasticul pantalonilor de pijama, pe la spate, căci era întoarsă cu spatele la mine și am băgat mâna să văd cum se simte păsărica ei la atingere. Îmi bătea inima să-mi iasă din piept pe gură., atât de puternic că mi-era frică să nu o audă fata. I-am simțit căldura și părul pubian, care m-a surprins un pic. Apoi după ce am palpat-o un pic foarte fin, am atins-o și pe sâni să văd cum se simt, dar tot așa fin fin, să nu se prindă. Dacă s-a prins nu a zis nimic :)

Și dacă tot suntem la capitolul palpări pe sâni, este un aspect pe care nu l-am menționat când am vorbit de experința de la Gen. 1. Prin clasa a 7-a cred, că eram încă pe vremea lui Ceașcă, uneori, chiar dacă mai eram la școală se mai lua curentul seara când eram încă la ore. Uneori ieșeam și la 6 sau 7 de la școală (ciclul de după-amiază). Dacă nu pica curentul, în pauze îl făceau băieții să pice :)
Pe la 13 ani la majoritatea fetelor începuseră să le crească sânii. Unele erau chiar super dotate la acea vârstă. Explozia sexuală era în floare, așa că băieții tăbărau pe fete la întuneric și începeau să le pipăie, la grămadă. Eu nu am participat niciodată la acest joc, dar acum mi l-am amintit. Mi se părea degradant cumva, deși fetele, în ciuda protestelor, țipetelor, revoltei, înjurăturilor, nechezărilor și datului din copite, se vedea că undeva în sinea lor se bucurau de această atenție și că împotrivirea lor era una ca în bancul cu găina și cocoșul: 

Ce gândește o găina fugărita de un cocos?

"Dacă fug prea iute, n-o să mă prindă, dacă fug prea încet o sa zică ca-s curva. Mai bine ma împiedic"

Ce gândește cocosul?

"Daca o prind, o sa fie bine, dacă nu, am făcut și eu putina mișcare".

Dacă tot suntem la capitolul furat, doresc să vă prezint un film extrem de comic cu Jim Carrey, care ne explică relativitatea furatului în contextul vieții. Filmul se numește FUN WITH DICK AND JANE.

Enjoy!

SERVER 1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!