miercuri, 13 septembrie 2017

Aventuri în Matrix în perioada 7 - 14 ani - prima parte (educație, traume) - 1983 - 1990


Multmesc Elena și Sabin pentru primele 2 comentarii primite, foarte de suflet! Am câteva aprecieri pe feisbuc și câteva încurajări de pe la prieteni să continui să scriu, cu mențiunea să nu-i amintesc pe ei decât poate sub pseudonim ... lol ... exact ce bănuiam. În plus am atins cifra "record" de 135 de citiri, la ultimul articol, ceea ce pentru un neica nimeni e mega bine. Asta îmi aduce aminte de faza din filmul Deuce Bigalow (Un Gigolo de 2 bani) când Deuce (Rob Schneider) a făcut primii lui bani ca și gigolo suma "record" de 10 $.


Astăzi voi continua odiseea prin viața mea trecând cu mintea prin alte memorii din perioada de pe la 7 ani până pe la 14 ani, perioadă la fel de marcantă pentru mine ca și aventură în acest corp.

În această perioadă am început să văd și să-mi amintesc primele scandaluri între părinți (de o parte din ele fiind și eu responsabil, după cum am specificat în articolul anterior) însă acum, privind cu mai multă luciditate, ce am făcut eu a fost doar un pretext pentru anumite răbufniri ale lor, lucruri nerezolvate între ei și fiecare în parte la mansarda lui,  însă la mintea de atunci m-am considerat foarte vinovat și răspunzător pentru despărțirea părinților (care s-a produs când aveam 12 ani). Dar despre acest divorț și impactul acestuia asupra mea și a familie voi discuta mai încolo.

Tatăl meu o domina foarte puternic pe mama mea, iar noi copiii am copiat comportamentul tatălui și o dominam și noi pe mama, care era redusă cumva la rolul de servitoare supusă, umilă, soțului și dracilor ei de copii (pe care în ciuda acestui aspect, ne iubea cu toată inima, așa cum eram). Cumva și societatea și biserica încuraja în acea perioadă rolul femeii care să îngrijească familia și să se supună într-u totul bărbatului. Era cumva o cutumă socială, o tradiție (tembelă părerea mea, ca multe alte tradiții din societatea românească) ca femeia să fie un fel de născătoare și crescătoare de copii care să-și dedice complet sufletul și viața acestui "măreț" deziderat. Nu știu ce bărbați sunt aceia cărora le plac astfel de femei? Eu aș zice că sunt doar niște băieței răzgâiați și cam imaturi emoțional.

Așa că evident, fratele meu a căutat în viață doar femei sclave, supuse, umile (ca mama), iar eu am căutat dimpotrivă femei puternice, independente, inteligente, partenere egale .. Acum la 40 de ani însă, mai am momente când realizez undeva în forul meu lăuntric, că mi-ar place totuși să fie și femeia un pic mai supusă, măcar așa din gând în gând :))

Iar acum îmi vin în cap versurile lui Ștefan Bănică Jr.: "Mă pui la treabă până obosesc ... cu toate asta, te iubesc, femeie!" (Andrea Marin chiar e genul de femeie super frumoasă, puternică, inteligentă și chiar cred că punea piciorul în prag, iar dincolo de caterinca melodiei, piesa reflectă un adevăr al relației lor).

Eu eram mai cumințel totuși, mai mămos, mai liniștit (poate și din cauză sunt născut în zodie feminină, Capricorn și foarte posibil să am și ascendentul în Capricorn - mama și tata mi-au zis ore diferite legate de momentul nașterii ... tatăl zice că era încă întuneric în dimineața de 28 dec atunci, când m-am născut, ceea ce indică posibilitatea să mă fi născut pe la 6-7 dimineața, însă mama zice că pe la 9 - 9.30 dimineața, deci ascendentul meu poate fi undeva între Săgetător și Vărsător).

Fratele meu însă, era foarte agitat, impulsiv (până pe la 18 ani își spărsese de vreo 10 ori capul și aproape mereu era plin de julituri, răni, care mai târziu vor avea un sfârșit apoteotic, despre care voi vorbi mai încolo).  Era un individ bombă de energie, care nu putea sta 1 secunda în loc, tot timpul trebuia să facă ceva. Am avut și eu, ca orice copil, multă energie, însă fratele meu avea triplu. Săgetător, sportiv, competitiv, războinic, luptător, bătăios - așa era fratele meu.

Îmi amintesc uneori când nu mai avea cu cine să se joace, mă scotea să-mi tragă la poartă cu mingea și ca să nu mă obosesc eu, fugea el după minge în spatele porții s-o recupereze. Mai târziu pe când el alerga câte 20 km/zi, eu cu bicicleta după el abia mă puteam ține, ba mai mult, el mă lăsa să merg înainte și el mai făcea niște ture suplimentare și apoi mă prindea din urmă.

De obicei când începeau scandalurile în casă, noi eram ținuți în camera noastră, care avea 2 rânduri de ușă până la sufragerie și 3 până în camera părinților, deci auzeam urletele, dar nu prea înțelegeam ce se spune. Totuși uneori l-am mai auzit pe tatăl meu jignind-o pe mama sau înjurând-o (mai târziu am aflat că mama ieșea afară din casă și uneori a dormit și pe scara blocului, pentru ca mai târziu, când aveam 10 ani, să ne mutăm cu totul la casa bunicilor).

Acest comportament pe care fratele meu (mai mare cu 6 ani ca mine) evident că l-a copiat  și manifestat deseori mai târziu (el fiind iubit de tată, l-a venerat pe tatăl meu și copiat într-u totul), însă eu, deoarece am respins din start modelul și autoritatea lor (a fratelui și a tatălui meu), am respins tot ce reprezentau cei 2 bărbați din viața mea (și aspectele bune, din păcate, că orice om are și aspecte bune) și am urmărit să-mi creez o viață diferită, originală prin care să evit tiparele lor de a fi. Însă am copiat se pare inconștient unele tipare chiar dacă eu am crezut că nu și acum, mă trezesc că le manifest, în anumite situații asemănătoare cu cele din familie, deși am avut impresia că eu nu am preluat nimic. Dar despre asta voi vorbi mai mult la momentul potrivit.

Așadar am crescut să zic așa în umbra fratelui meu, destul de neîncrezător în forțele proprii ... chiar și fizic, eram opusul fratelui meu. El era zdravăn, cu oase groase, solid, cu tendință de îngrășare, rotofei, iar eu slab, slab, anemic, tija schija, filiform, sclifosit la mâncare, cu un corp aproape ca de fetiță (cu bazin lat - motiv de complex mult timp).


Eu sunt cel micuț bineînțeles, fratele în stânga, mama și tatăl în spate.

Îmi amintesc cum alegeam legumele din ciorbă (doar supele îmi plăceau, de pui și cu găluști), nu-mi plăceau ciupercile (ceea ce acum sunt un deliciu pentru mine). Dacă-mi dădeai doar ochiuri cu cartofi prăjiți și brânză, eram cel mai fericit. Știu că-mi plăcea mai degrabă puiul ca și carne.

Îmi ziceau că sunt aschilambic (cuvânt pe care nu l-am găsit în dex), iar mama mereu încerca să mă îndoape peste măsură, căci ea asocia sănătatea cu grăsimea ... mă compara cu fratele meu. Ceea ce este o mare prostie, părerea mea, o greșeală pe care o fac mulți părinți. Lăsați copiii să mănânce cât pot. Ei au o inteligență naturală. Dacă sunt sănătoși, au energie, lăsați-i în pace.

Așa că dacă fratele meu a fost exploziv, eu am fost imploziv, mai degrabă cu tendință de interiorizare, deși ca și mască eram și eu un copil exuberant, râdeam non-stop, mă jucam și chiuiam ca toți copii, dar undeva în forul meu lăuntric realizam că nu este în totalitate râsul meu să zic așa. Mă simțeam foarte bine și singur și în compania celorlalți, iar uneori simțeam că agitația celor din jur devenea excesivă, mai ales când am ajuns la școală și vedeam cât de excesiv țipau copiii să se acopere unii pe alții. Avem încă de pe la 7-8 ani tendința să stau un pic mai în banca mea, să fiu mai calm, să nu mă contopesc cu mulțimea. Ceea ce mai târziu va deveni o componentă destul de anti-socială și mi-a cam îndepărtat prietenii (cel puțin cei falși, foarte vocali, foarte guralivi). 

Deși copiii continuau să-mi caute prezența și asta nu mă deranja, eu nu simțeam neapărat să-i caut sau să-i sun (decât pe cei care îi simțeam adevărați prieteni și doar ca să le comunic ceva ce merita comunicat la telefon). 

Primii 4 ani de școală au fost destul de ok (în Gen. 1), chiar mi-a plăcut să învăț, însă cred că învățătoarea (Lăcătuș Petronela) a fost destul de excesivă pe partea cu matematica, când în loc de lucru manual și alte ore când copii ar fi trebuit să se joace mai mult sau să se bucure de viață, învățătoarea ne lua și ne băga ore suplimentare de matematică. 

Atunci a început aventura matematicii, care m-a urmărit până în facultate, când a devenit un coșmar. În primele 4 clase chiar mi-a plăcut matematica, unde am luat locul 1 pe oraș la olimpiadă în clasa a 4-a și am ajuns și la județeană. Pasiunea pentru matematică mi-a fost stimulată și din clasa a 5-a până într-a 8-a de diriginte, care era profesor de mate. Culmea și dirigul de mate (Apostol) făcea matematică în loc de ore de dirigenție sau alte ore de relaxare ... La un moment dat chiar fantezam cu ideea că aș putea fi profesor de matematică (prin clasa a 4-a sau a 5-a, dar și doctor veterinar ca tatăl meu, căci iubeam animalele).

Chiar am fost premiant întâi în primele 3 clase și apoi am luat mențiuni până într-a 8-a. Deja de prin clasa a 4-a mi se părea stupidă și obositoare competiția. 

Premiul I în clasa a II-a

Prin clasa a 7-a am început să miros că ceva nu e ok cu sistemul școlar. Într-a 7-a am ajuns la ultima olimpiadă la matematică, unde am ajuns, iar la județeană, unde am realizat că era o altă categorie de matematică, făcută probabil anume pentru cei care făceau pregătire cu profesorii care pregăteau subiectele sau care rezolvau tone de culegeri de Gheba, Gazeta Matematică sau ce culegeri mai erau pe atunci. 

Nu mai simțeam să muncesc atât. Pentru ce? Oricum nu munceam foarte mult ... 70% prindeam din clasă, iar 30% îmi consolidam prin teme pe care uneori nu le mai făceam.

Încă de pe atunci începeam să-mi pun întrebarea: cu ce mă ajută în viață toate aceste lucruri? Cu ce mă ajută să știu atâtea teoreme și formule? Nu am avut niciun profesor care să-mi prezinte aplicația practică a celor ce le învățam. Începeam să cred și să simt că este o învățătură sterilă, un balast pentru creier, care nu ne ajuta cu nimic în viață. 

Atunci am început să mă îndoiesc prima dată de logica adulților din jurul meu și să nu mai simt să mă conformez. În plus, simțeam că școala îmi ucide creativitatea, imaginația debordantă, dorința de a trăi, de a visa, de a iubi ... școala o simțeam ca o prezență mortificatoare, sumbră, uscată, saturniană, grea, apăsătoare menită să ucidă viața din noi, menită să ne tragă la ștanță, să ne transforme în niște ființe obediente, docile, fricoase, supuse în totalitate unui sistem care la vremea aceea părea un fel de Dumnezeu pe Pământ, un fel de autoritate supremă de care nimeni nu are dreptul să se îndoiască, condusă cumva de niște zei, niște ființe supra-omenești, care știau ele ce este mai bine pentru noi, un sistem care bineînțeles ne dorește "binele", care se îngrijește de noi (ca de niște văcuțe bune de muls, negrii pe plantație), dacă-l ascultăm orbește și ne plătim taxele ... că de nu, iadul ...

Iată în acest filmuleț câteva idei despre cum ar trebui să arate școala, idei de bun simț, pe care eu ca și copil le-am simțit instinctiv:


Școala nu a avut numai părți negative, dimpotrivă, o bună parte din cei mai buni prieteni ai copilăriei la școală i-am întâlnit și de asemenea câteva dintre marile mele îndrăgostiri. De asemenea, datorită școlii apreciam infinit mai mult vacanțele. Niciodată nu i-am înțeles pe unii colegi ai mei care abia așteptau să înceapă școala. Deși mă jucam aproape non stop de dimineață până seara, niciodată nu am avut senzația că vacanțele sunt prea lungi ... dimpotrivă.

Mă bucur sincer că nu am avut calculator în perioada copilăriei decât după 15-16 ani și nu eu ci niște colegi. De aceea eram nevoiți să inventăm noi tot felul de jocuri sau să continuăm jocurile învățate de la cei mai mari ca noi.

 Dar despre acestea și multe multe multe alte subiecte interesante în articolele următoare.

Dintre subiectele ce vor veni enumăr: Primele îndrăgostiri, Generală 1, pornografia, țigările, iernile pe derdeluș, relația cu vecina și fetele în general, yoga spontană, cum m-am oprit din furat, sexualitatea, perioada comunistă când se lua curentul, masturbarea single și în grup, atletism, jocurile (paielele și rublele, capace, nucuța, fotbal, hochei, jocurile cu fetele, pitita, țevi și cornete, flori fete sau băieți, elasticul, șotron și alte jocuri cu creta), perioada comunistă, revoluția, sortarea cartofilor șa școală, primele cărți citite, Pifuri, Rahan, atlasul geografic și al animalelor, jocurile de cărți cu animale, băile în râuri, lacul Paltinu, călătoriile la mare, divorțul părinților și impactul acestuia, locuitul la casa bunicii, fenomenul paranormal cu bunicul mort, prima pisică - Mișu, primul câine - Lăbuș, cireșele, accident cu mâinile rupte și spitalizarea și operația pe creier a fratelui meu și iubirea ce am descoperit că i-o port fratelui, în ciuda aparențelor, schimbarea lui relativă, calmarea lui relativă, iarna pe IREP și multe alte subiecte care știu că există li ies la iveală când scormonesc mai adânc în memorie.

Dacă tot am vorbit de școală așa de mult și de educație în acest articol iată un tip de școală care mi-ar fi plăcut să-l fac cu toată inima mea.

 SUMMERHILL - Școala democratică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!